S-au împlinit 90 de ani de la stingerea din viață a poetei Liuba Dumitriu

  • 22 Martie 2020 10:10
S-au împlinit 90 de ani de la stingerea din viață a poetei Liuba Dumitriu

Duminică, 22 martie, s-au împlinit 90 de ani de la stingerea din viață a poetei Liuba Dumitriu, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, scriitoarea Călina Trifan a afirmat că, suferind de o boală incurabilă,  Liuba Dumitriu a ales o formă de supraviețuire - poezia. ”A fost poeta care n-a trișat. Când îi citești versurile, te convingi că moartea pentru ea a fost un fals”, a constatat Călina Trifan. Iar scriitoarea Marcela Mardare, directorul Editurii ”Pontos”, care a editat o carte a regretatei poete, a afirmat că prin poezia sa, Liuba Dumitriu a fost un crin al Basarabiei.

Liuba Dimitriu s-a născut pe 1 ianuarie 1901 în satul Ciucur-Mingir, județul Tighina, dintr-un tată bulgar și o mamă grecoaică. Ea însă se considera româncă. A absolvit Liceul din Comrat, după care s-a stabilit cu traiul la Chișinău. Aici lucrează ca funcționară la Arhiepiscopie (1916), la Primăria Chișinău translatoare (1919-1923) și la Prefectura Poliției (1923-1930). A scris poezii de la vârsta de 18 ani.

S-a stins din viață pe 22 martie 1930, la vârsta de numai 29 de ani, la Mănăstirea Văratic.  Liuba Dumitriu a fost înmormântată în Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chișinău. În 1931, i-a apărut volumul postum „Crinii Basarabiei”.  În 2011, cartea ”Crinii Basarabiei” a regretatei poete a văzut lumina tiparului într-o nouă ediție la Editura „Pontos”, prefațată de Aliona Grati și a fost lansată la Chișinău. Astăzi, o stradă din oraș îi poartă numele.

Sursa:Moldpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:3,09 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău