Satul Aluatu, din raionul Taraclia, se înfrățește cu comuna Săpoca, din județul Buzău (FOTO)
-
23 Martie 2019 14:14
Satul Aluatu din raionul Taraclia și comuna Săpoca din județul Buzău au pus bazele unei înfrățiri între localități. Delegația de peste Prut a vizitat, vineri, 22 martie, școala din satul Aluatu, renovată în vara anului trecut la inițiativa Asociația „UNIREA-ODIP”, care a organizat o campanie de strângere de fonduri în acest scop.
Potrivit unui comunicat al Asociației UNIEA-ODIP, din delegația din Buzău au făcut parte Primarul comunei Săpoca, Iulian Manea, viceprimarul Ilie Ion și un consilier local. Ei au vizitat școala renovată din Aluatu și au dăruit localității Declarația de Unire semnată de Săpoca în Anul Centenar.
„Unirea se face prin fapte concrete, inclusiv prin aceste înfrățiri, am reușit să stabilim un dialog dintre Săpoca și Aluatu, iar în cel mai scurt timp va fi semnat și Acordul de Cooperare”, a declarat președintele asociației unioniste, Vlad Bilețchi.
Amintim că în vara anului trecut, unioniștii au renovat școala din satul Aluatu, singura cu predare în limba română din raionul Taraclia, și care se afla într-o stare dezastruoasă.