Șase pictori cărora pisicile le-au răpit inimile
-
22 Martie 2016 18:23
În întreaga lume, în fiecare țară, chiar și în cea mai mică, foarte mulți pictori iubesc pisicile. Vă propunem să vă bucurați privirea cu cateva opere de artă frumoase, impregnate de dragostea pentru aceste animale inteligente, realizate de pictori din diferite colțuri ale lumii. Kim Haskins (Anglia)Pictorița Kim Haskins s-a născut în Anglia. Ea…
În întreaga lume, în fiecare țară, chiar și în cea mai mică, foarte mulți pictori iubesc pisicile. Vă propunem să vă bucurați privirea cu cateva opere de artă frumoase, impregnate de dragostea pentru aceste animale inteligente, realizate de pictori din diferite colțuri ale lumii.
Kim Haskins (Anglia)
Pictorița Kim Haskins s-a născut în Anglia. Ea lucrează, în principal, cu vopsele acrilice pe carton sau pânză. Pisicile sale pufoase și colorate cu ochi rotunzi provoacă instantaneu zâmbete largi. Iar să uiți aceste mâțe dulci este imposibil. Pisicile lui Kim fură ușor, chiar foarte ușor, inimile privitorilor.
Joy Campbell (Statele Unite ale Americii)
Pictorița-illustrator Joy Campbell locuiește în Winlock, statul american Washington. Ea pictează de peste 30 de ani. În prezent lucrează în ulei și, desigur, tema preferată pentru picturile sale sunt pisicile. Felinele sale sunt mulțumite de viață și duc un trai îndestulat.
Ele se întind pe canapele și pe mese, au priviri jucăușe și controlează inimile oamenilor.
Rihards Donskis (Letonia)
Rihards Donskis este un pictor din Letonia care lucrează sub nickname-ul Apofiss. El creează ilustrații, un pic cam mistice, în care domnesc pisici fermecătoare. Aceste pisici cu expresii blânde îți câștigă dragostea de la prima vedere.
Norvile Dovidonyte (Lithuania)
Pictorița lituaniană Norvile Dovidonyte (Nora) este stăpâna unui motan roșcat pe nume Elvis, care este sursa inspirației sale. Ei îi place să picteze pisici și să creeze o stare de bună dispoziție și multe zâmbete pe buze. Nora face viața mai simplă și mai confortabilă și transmite obiceiurile amuzante ale acestor animale drăguțe.
Vladimir Rumeanțev (Rusia)
Vladimir Rumeanțev este membru al Uniunii Artiștilor din Sankt-Petersburg și face parte din Comunitatea pictorilor acuareliști din orașul de pe Neva. Este, de asemenea, membru al Uniunii Pictorilor din Rusia. Lucrările sale fac parte din colecțiile muzeale din Rusia, precum și din colecții particulare din Germania, SUA, Marea Britanie, Finlanda și Elveția. Pisicile lui Rumeanțev sunt romantice, se uită la îngeri, iubesc florile și, bineînțeles, orașul de pe Neva.
Makoto Muramatsu (Japonia)
Artistul japonez, Makoto Muramatsu, creează emoții incredibile. Pisicile catifelate i-au răpit demult inima pictorului. Iar acum fură și inimile tuturor celor care se opresc să admire picturile lui Makoto.
Muramatsu pictează cu blândețe fiecare chip dulce al acestor animale de companie. Este un romantic din Țara Soarelui Răsare.
Sursa: Rador.ro