Șase persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs la Orhei
-
30 Iulie 2021 16:17
Șase persoane, dintre care cinci pasageri ai unui microbuz care circula pe ruta Orhei-Chișinău au ajuns la spital în urma unui accident produs astăzi în apropierea localității Ivancea, comunică MOLDPRES.
Potrivit poliției, un tânăr de 21 de ani a urcat beat la volanul unei mașini de model Mercedes și a tamponat microbuzul cu pasageri. În urma impactului, șase persoane cu traumatisme au fost transportate pentru îngrijiri la spital, scrie sursa citată.
„Preliminar, oamenii legii au stabilit că automobilul de marca Mercedes, la volanul căruia se afla un tânăr de 21 de ani, fără a deține permis de conducere, a ieșit pe contrasens și a tamponat lateral un microbuz care activează pe ruta regulată Orhei-Chișinău. În urma impactului, conducătorul microbuzului și cinci pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul poliției.
Conform surse citate, în urma testării șoferilor cu aparatul de tip Drager, s-a stabilit că tânărul de 21 de ani avea alcool în aerul respirat.
Statisticile prezentate de poliție arată că în prima jumătate a anului curent, s-au înregistrat 1 027 accidente, în urma cărora 93 persoane au decedat, iar alte 1 171 au fost traumatizate.