Șase orașe din Republica Moldova au fost conectate la Alerte.md

  • 09 Decembrie 2022 11:40
Șase orașe din Republica Moldova au fost conectate la Alerte.md

Lansată în anul 2021 ca o platformă națională de administrare inteligentă a orașelor, Alerte.md își continuă extinderea în primăriile și localitățile din Republica Moldova. Pe 2 decembrie 2022, organizația Mediapoint a lansat proiectul Alerte.md în a 6-a localitate din țară - orașul Căușeni. Platforma a fost concepută ca un spațiu de colaborare online dintre autoritățile locale și cetățenii aflați în țară, dar și peste hotare. Simple în utilizare, instrumentele digitale disponibile pe site au fost adoptate rapid atât de primăriile care au implementat proiectul, cât și de cetățenii de toate vârstele. Până în prezent, pe site au fost raportate și discutate 355 de probleme locale, au fost lansate 13 inițiative civice, au fost publicate 19 sondaje și a fost generat un număr de peste 15,000 de voturi pe platformă. Prin intermediul Alerte.md fiecare cetățean are acces la un instrument online de comunicare cu autoritățile, prin care poate contribui la dezvoltarea orașului.

Cum lucrează?

Pentru fiecare oraș conectat a fost creată câte o versiune dedicată a platformei care este administrată de către primărie. Prin intermediul acestora, primăriile recepționează și oferă răspuns la problemele cetățenilor. Totodată, primăriile lansează sondaje pentru a afla opinia locuitorilor privitor la diverse subiecte de pe agenda publică, în baza cărora și sunt luate deciziile. Cetățenii care au idei bune pentru oraș le pot publica drept inițiative civice pe Alerte.md.  

De ce primarii orașelor au decis să adopte noile instrumente de comunicare digitală cu cetățenii?

Primarul orașului Căușeni, Anatolie Donțu a declarat la evenimentul de lansare a platformei la Căușeni din 2 decembrie, că datorită platformei Alerte.md va fi la curent cu problemele orașului Căușeni din prima sursă - cetățenii.

„Pe lângă comunicarea directă cu locuitorii orașului, beneficiu platformei Alerte.md Căușeni este simplitatea procesului de raportare a problemelor oferită cetățenilor și obținerea unui răspuns de soluționare din partea primăriei într-un timp mai scurt. Pe lângă asta, oferă posibilitatea de a da răspuns cetățenilor a căror probleme deocamdată nu pot fi soluționate sau nu țin de primărie. De asemenea, mă bucură faptul că primăria la fel are o resursă de a se adresa direct către locuitori, cu ajutorul sondajelor, prin care le poate solicita părerea la diferite subiecte, fapt care ne va ajuta în luarea anumitor decizii. Încurajăm locuitorii orașului Căușeni să se implice activ pentru a obține rezultate și, de asemenea, încurajăm alte primării să implementeze proiectul Alerte.md, care i-ar ușura lucru, i-ar oferi un plus de transparență și i-ar ajuta să rezolve problemele orașului mult mai ușor”, a declarat primarul orașului Căușeni.

Primarul municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin a declarat la evenimentul de lansare a platformei din 29 septembrie 2022, că platforma Alerte.md va eficientiza interacțiunea între Primăria Bălți și locuitorii municipiului.

„Platforma Alerte.md poate fi considerată un instrument nou de comunicare între bălțeni și autoritățile locale, cu ajutorul căruia problemele orașului vor fi rezolvate mai rapid, mai calitativ și mai transparent. Este foarte important că aceasta oferă posibilitatea de a da un răspuns cetățenilor despre perioada și bugetul necesar pentru a rezolva orice tip de problemă. De asemenea, este îmbucurător că platforma reprezintă o oportunitate de a discuta cu locuitorii nu doar în privința problemelor, dar și a lucrurilor frumoase și proiectelor care s-au lansat în Bălți, datorită primăriei. Un alt avantaj al platformei este sporirea încrederii locuitorilor Bălți în capacitățile primăriei de a rezolva sesizările într-un mod transparent. Acest lucru va consolida imaginea primăriei care este una dintre cele mai transparente instituții publice din Republica Moldova”, a declarat primarul de Bălți.

Primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi a declarat la evenimentul de lansare a platformei la Cimișlia din 17 noiembrie 2022, că platforma Alerte.md este un instrument digital care va spori procesul de interacțiune între locuitorii orașului Cimișlia și satele arondate cu Primăria orașului Cimișlia.

„Comunicarea cu cetățenii mereu a fost și este cel mai bun mijloc de aprobare a deciziilor luate de către Primăria orașului Cimișlia. Datorită platformei Alerte.md, cetățenii vor fi mai motivați să colaboreze cu primăria pe o cale online. Cu un singur click, ei vor putea raporta problemele cu care se confruntă, vor putea participa la sondaje organizate de primărie și vor putea lansa idei de inițiative pentru a face orașul mai frumos. Vin cu îndemnul către cetățeni de a fi cât mai activi nu doar în raportarea problemelor, dar și în propunerea unor idei constructive. Doar împreună cu cetățenii putem face lucruri frumoase în oraș”, a declarat primarul orașului Cimișlia.

Extinderea platformei Alerte.md în orașele din Republica Moldova

Primăriile care își doresc să implementeze Alerte.md în localitatea lor sunt invitate să contacteze organizația Mediapoint. Implementarea proiectului nu implică costuri din partea autorităților locale, acestea fiind acoperite de partenerii proiectului. Platforma națională Alerte.md permite fiecărui oraș din Republica Moldova să aibă o versiune dedicată care este administrată de către primăria din localitate. Până în prezent, platforma a fost lansată în orașele Cahul, Leova, Cantemir, Bălți, Cimișlia și Căușeni, urmând a fi lansată în perioada următoare și în alte localități din țară.

„Ne bucurăm că în această perioadă complicată în context regional primăriile au timp și sunt deschise pentru proiecte digitale care vin să sporească transparența și comunicarea cu cetățenii. Alerte.md este în primul rând un spațiu de colaborare dintre cetățeni și autoritățile locale, un spațiu de colaborare în care îi invităm pe toți cei cu ideile bune pentru oraș, vă invităm să discutăm online probleme localităților și să participăm în sondajele care vor fi lansate de primării. Alerte.md trebuie să fie disponibil în fiecare oraș din țara noastră pentru că aceasta este deja un imperativ”, a declarat Președintele organizației Mediapoint, Andrei Fornea.  

Extinderea Alerte.md va fi realizată gradual și în anii 2023-2024.  Platforma națională Alerte.md a fost dezvoltată cu suportul National Endowment for Democracy. Versiunile locale Alerte.md în orașele Bălți și Cimișlia au fost lansate cu suportul Open Government Partnership, prin intermediul Programului UE pentru Integritate pentru Parteneriatul Estic, finanțat de Uniunea Europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău