Sărbătoare la Hâncești. În premieră, Petrocub a devenit campioana fotbalului din Republica Moldova

  • 12 Mai 09:35
Sărbătoare la Hâncești. În premieră, Petrocub a devenit campioana fotbalului din Republica Moldova

Petrocub Hîncești a câștigat în premieră titlul de campioană a Moldovei la fotbal. Cu o etapă înainte de finalul campionatului, hânceștenii au acumulat 21 de puncte, cu 4 mai multe decât Zimbru, clasată a doua.

În etapa disputată ieri, 11 mai, Petrocub a reușit la Orhei punctul care i-a adus titlul de campioană. Milsami-Petrocub s-a încheiat 1-1, prin golurile marcate de Radu Gînsari în minutul 52 pentru gazde și de Dan Pușcaș în minutul 59 pentru hânceșteni.

Tot ieri, Zimbru Chișinău a învins Sheriff Tiraspol cu 2-0, iar CSF Bălți și Dacia Buiucani au încheiat la egalitate, scor 2-2.

Singura necunoscută înainte de disputarea ultimei etape rămâne ocupanta locului secund, Zimbru Chișinău și Sheriff Tiraspol având șanse la medaliile de argint ale campionatului.

 Astfel, Petrocub devine a 6-a echipă care reușește să câștige titlul de campioană națională după independența Republicii Moldova.

Petrocub Hâncești are la activ și 6 prezențe în cupele europene: câte trei în Europa League și Conference League. Cea mai bună performanță a fost înregistrată în sezonul 2022/23 când s-a calificat în turul trei preliminar al Conference League. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău