Săptămâna într-o oră din 04 decembrie 2020

  • 04 Decembrie 2020 16:25
0%
00:00:00
00:00:00

Cele mai importante evenimente ale săptămânii:

Ședință cu scântei, la Parlament

Parlamentul s-a întrunit joi, 3 decembrie, într-o ședință cu scântei care dincolo de scandalul din plen și de protestul de afară a marcat și configurarea unei alianțe dintre socialiști și Platforma Pentru Moldova, din care fac parte nouă deputați de la Partidul Șor și cei șapte transfugi din Pro Moldova. Noua majoritate a adoptat mai multe proiecte controversate între care cel privind trecerea Serviciului de Informații și Securitate din subordinea șefului statului în cea a Legislativului, votat în două lecturi,  fără a fi examinat. La fel, au fost aprobate în prima lectură proiecte sensibile precum cel privind statutul limbii ruse, amendamente la legislația audiovizuală prin care sunt reduse programele în limba română și modificări la statutul regiunii  autonome găgăuze. Proiectele au fost votate fără dezbateri, iar opoziția a blocat tribuna centrală.

**

Acțiune de protest la Parlament, la apelul Maiei Sandu

Ședința plenară s-a desfășurat timp de câteva ore pe fundalul unui protest, care a avut loc în fața Parlamentului, la chemarea președintelui ales, care a calificat inițiativele socialiștilor drept „încercare de uzurpare a puterii în stat”. Maia Sandu a declarat că oamenii au ieșit în stradă pentru a-și apăra democrația. După încheierea ședinței, Maia Sandu a criticat votul PSRM-Șor din Legislativ și a chemat oamenii să iasă duminică, 6 decembrie, la protest, în Piața Marii Adunări Naționale, pentru a cere demisia Guvernului și dizolvarea Parlamentului. Despre alegeri anticipate a vorbit și liderul Platformei Demnitate și Adevăr Andrei Năstase care a declarat într-un briefing ținut înainte de ședința Parlamentului că actualul guvern trebuie să plece odată cu terminarea mandatului lui Igor Dodon.

**

Democrații se solidarizează cu președintele ales

Ședința plenară de joi, 3 decembrie, a arătat că Maia Sandu se poate baza în parlament pe deputații de la PAS și Platforma DA, precum și de la Partidul Democrat, dar aceste trei grupuri au împreună doar 38 de mandate. De altfel, liderul PDM Pavel Filip a declarat înainte de ședința în plen că democrații se solidarizează cu președintele ales Maia Sandu în efortul său de a face o politică transparentă și corectă. Maia Sandu a mai vorbit despre demisia actualului Guvern, luni, într-o conferință de presă la care au participat și jurnaliști străini, precizând că un nou executiv ar trebui să fie votat de un Parlament format după alegeri parlamentare anticipate.

**

Moscova critică declarațiile Maiei Sandu privind retragerea trupelor ruse

În cadrul discuției cu jurnaliștii, Maia Sandu s-a referit și la conflictul transnistrean, reiterând poziția Chișinăului privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Rep. Moldova și transformarea misiunii de pacificatori din stânga Nistrului în una civilă sub mandatul OSCE. Declarațiile Maiei Sandu privind retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului au fost din nou taxate la Moscova chiar dacă președintele ales a reconfirmat ceea ce au spus autoritățile de la Chișinău în toate timpurile. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a atenționat în aceeași zi despre o destabilizare semnificativă în regiune. Potrivit analistului Anatol Țăranu, Moscova menține conflictele teritoriale din fostul spațiu sovietic în stare înghețată cu scopul de a păstra influența sa geopolitică în zonele respective.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:2,06 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău