Sănătos informațional | Păduchii și scabia, infecții ușoare, dar de la care în R. Moldova încă se moare

  • 10 Iulie 2019 11:20
0%
00:00:00
00:00:00

Păduchii și scabia sunt teme rușinoase pentru moldoveni. Se consideră că sunt boli ale săracilor, ale celor care nu-și respectă igiena. Partea proastă e că deși s-ar părea că avem suficiente produse pentru igienă și astfel putem preveni aceste maladii, există încă foarte mulți oameni, preponderent copii, care se confruntă cu asemenea probleme.

Partea gravă e că deși există tratament medical pentru ambele infecții, în Republica Moldova oamenii încă mai recurg la medicație arhaică și foarte periculoasă pentru sănătate și chiar viață. Statisticile arată că din 2012 și până în prezent peste 27 de mii de persoane au avut de suferit în urma intoxicațiilor cu substanțe chimice, dintre aproape 8 mii sunt copii. Dintre aceștia, 38 au decedat. De ce părinții își tratează copiii de păduchi și râie cu substanțe atât de periculose, încât ajung chiar să decedeze, discutăm cu Iurie Pânzaru, șef al direcției Protecția Sănătății Publice în cadrul Agenției Naționale pentru sănătate publică.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
6,07
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău