Samsung brevetează lentilele de contact inteligente
-
13 Aprilie 2016 14:57
Compania Samsung lucrează la un dispozitiv AR (realitate augmentată) care, dacă va fi produs, are toate șansele să revoluționeze piața high-tech, informează Rador.
Gigantul coreean a depus cererea de brevet pentru prima pereche de lentile de contact inteligente, capabile să făcă fotografii cât ai clipi din ochi, potrivit anunțului făcut pe blogul Sammobile.
Lentilele de contact inteligente sunt prevăzute cu cameră foto, display și cu o serie de senzori sofisticați care pot controla anumite funcții prin simpla clipire. Conceptul de design prespune existența unui smartphone conectat wireless la lentile care să îndeplinească o parte din funcții.
Cererea de brevet a fost depusă încă din septembrie 2014, dar abia recent a fost făcută publică. Aceasta cuprinde câteva ilustrații ale lentilelor, pe care le puteți vedea mai jos.


Nu este însă precizat dacă patentul a fost aprobat și, de cele mai multe ori, obținerea brevetului nu garantează faptul că produsul va ajunge pe piață. Este o strategie folosită de companii, menită să împiedice firmele rivale să pună în practică o idee similară. Google are deja două brevete asemănătoare care nu au produs nici un efect de doi ani. În orice caz, din punct de vedere tehnologic, anunțul este palpitant și demonstrează că viitoarele dispozitive vor fi extrem de sofisticate. Și că, probabil, nepoții noștri vor râde de cei care încă folosesc un smartphone care nu este fixat sub pleoape.
Sursa: www.iflscience.com

