Salariile din instituțiile publice cu autonomie financiară ar putea să nu crească, premier

  • 13 Aprilie 2022 16:42
Salariile din instituțiile publice cu autonomie financiară ar putea să nu crească, premier

Premierul Natalia Gavrilița le solicită consiliilor de administrare a instituțiilor publice cu autonomie financiară să se abțină deocamdată de la creșterea salariilor angajaților. O hotărâre a Guvernului din 2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, care prevede majorările, va fi revizuită. Despre aceasta, șefa executivului a anunțat în debutul ședinței de miercuri, transmite IPN.

„Am luat anumite decizii pentru creșterea salariului minim atât în sectorul public, cât și în sectorul privat. Salariu minim în sectorul privat a crescut la 3 500 de lei. Există anumite reglementări care leagă deci salariile în anumite instituții publice cu autonomie financiară de acest salariu minim. Eu cred că trebuie să revedem felul în care se calculează. Este o hotărâre de Guvern din anul 2002 și aceste grile care există cresc în acest an, care este unul dificil, cu mai multe crize. Deci, în opinia mea, această hotărâre de Guvern duce la creșterea nejustificată a salariilor în anumite autorități publice, dacă e să comparăm cu posibilitățile atât din sectorul privat, cât și din restul sectorului public”, a explicat Natalia Gavrilița.

Premierul s-a adresat Ministerului Muncii și Protecției Sociale ca, în comun cu Ministerul Finanțelor, să revadă acea hotărâre a Guvernului. „Și rog consiliile de administrare a acestor unități cu autonomie financiară să se abțină deocamdată de la creștere salariilor și să discutăm în baza unei noi hotărâri de Guvern. Eu știu că deseori se aplică cea mai înaltă marjă. Deci ajungem la salarii care nu sunt foarte transparente. De aceea, haideți să facem ordine aici. Trebuie să trecem de toate crizele cu solidaritate și să avem o remunerarea echitabilă în sectorul public și în sectorul privat”, a mai spus premierul.

În context, ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spatari, a declarat că Ministerul lucrează de ceva timp la unificarea salariului minim, ca să existe unul singur pe țară și să nu existe diferențierea salariului minim în sectorul real și cel public.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:2,06 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău