Salarii de 30.000 de lei pentru unii funcționari
-
26 Februarie 2018 12:59
Cei care conduc Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și Finanțării Terorismului din cadrul Centrului Național Anticorupție ar putea avea salarii de circa 30.000 de lei.
Potrivit bizlaw.md, directorul Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și Finanțării Terorismului ar putea ridica o leafă echivalentă a cinci salarii medii pe economie și, astfel, ar putea ajunge la 30.500 de lei.
Aceste creșteri de salarii sunt prevăzute într-un proiect înregistrat la Parlament. Și ceilalți angajați ai instituției vor fi remunerați lunar cu sume semnificative, directorul-adjunct urmând a primi un slariu de 28.670 de lei, un șef secție - 24.400 de lei, un inspector principal – 22.570 de lei, iar un inspector superior – 20.130 de lei.
De asemenea, un simpu inspector din cadrul Serviciului ar putea beneficia de un salariu în valoare de 3 salarii lunare sau peste 18.000 de lei. Pentru anului 2018, salariul mediu a fost prognozat la 6.100 de lei