Sala Unirii, deschisă pentru public doar în 1 Decembrie, va fi posibil vizitabilă în vară

  • 30 Noiembrie 2018 11:23
Sala Unirii, deschisă pentru public doar în 1 Decembrie, va fi posibil vizitabilă în vară

Sala Unirii din Alba Iulia, intrată în reabilitare la începutul acestui an, va fi deschisă pentru public doar în data de 1 Decembrie, urmând să fie închisă din nou până, cel mai probabil, la vară, când se estimează că va fi finalizată restaurarea întregii clădiri, transmite Agerpres.

'Se va redeschide în 1 Decembrie, atunci va putea fi văzută de către cei care doresc să vadă Sala Unirii, apoi se va închide din nou și se vor continua lucrările de restaurare în celelalte două aripi ale clădirii. Termenul de execuție este de doi ani de zile. Nu se pot face recepții parțiale, prin urmare nu se poate obține autorizația de funcționare până nu este gata întreaga restaurare', a declarat directorul general al Muzeului Național al Unirii (MNU) Alba Iulia, Gabriel Rustoiu.

Întrebat când anume apreciază că va fi redeschisă pentru vizitare, Gabriel Rustoiu a afirmat că, posibil, în vara anului viitor. 'Să sperăm că la vară se va termina (restaurarea - n.r.). Mai sunt de restaurat aripile de sud și de nord, de făcut drenul, realizată Aleea Centenar și amenajată expoziția de bază', a adăugat Rustoiu.

Sala Unirii, o clădire monument-simbol pentru istoria României, este închisă în prezent pentru restaurare.

De menționat că în 1918 edificiul arăta ca ansamblu altfel, în 1921-1922 fiind făcute anumite modificări asupra clădirii.

Pe intrarea principală, adăugată în 1922 sub forma unui arc de triumf, au fost reamplasate recent două steme regale, distruse de comuniști și refăcute în cadrul actualului proiect de restaurare pe baza fotografiilor de epocă.

De asemenea, a fost reamplasată în interiorul Sălii Unirii și pictura originală de la 1922, cu portrete ale unor voievozi și personalități din viața culturală, realizată în tehnica ulei pe pânză de către francezul Pierre Bellet. Redescoperită în urmă cu câțiva ani într-un depozit al muzeului din Alba Iulia, după ce a fost dată jos de către regimul comunist, pictura a fost restaurată între timp de specialiștii de la Brukenthal.

Au fost refăcute, tot pe baza fotografiilor de epocă, și mai multe jardiniere din piatră, în care va fi pus în mod simbolic pământ din celelalte regiuni ale României Mari.

Clădirea, care găzduiește și un institut de istorie și un centru de conservare și restaurare a cărții vechi, a intrat în reabilitare la începutul acestui an, însă Sala Unirii a mai fost deschisă până în iunie pentru public, în timpul în care s-a lucrat mai mult la acoperiș sau în alte încăperi.

Valoarea contractului de reabilitare este de peste 6,8 milioane de lei, fără TVA, bani alocați prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Monument-simbol pentru istoria României, Sala Unirii necesita o amplă restaurare. Imobilul avea nevoie de refacerea șarpantei și a învelitorii, lucrări de eliminare a infiltrațiilor, de înlocuire a tâmplăriei și de refacere a interiorului.

Sala Unirii este clădirea în care, la 1 Decembrie 1918, 1.228 de delegați au decis Unirea Transilvaniei cu România și care a găzduit, de asemenea, banchetele oficiale date cu ocazia Încoronării, la 15 octombrie 1922, Serbărilor Unirii din 20 mai 1929 și a dezvelirii Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan, la 14 octombrie 1937.

Imobilul a fost ridicat între 1898 și 1900, pe locul în care a funcționat o ospătărie, pentru a servi drept cazinou pentru militarii din armata austro-ungară staționați în garnizoana cetății din Alba Iulia.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău