Sala cu Orgă își va deschide cea de-a 45-a stagiune

  • 19 Septembrie 2023 11:19
Sala cu Orgă își va deschide cea de-a 45-a stagiune

Sala cu Orgă celebrează cei 45 de ani de la inaugurare cu un concert festiv, care va avea loc în data de 21 septembrie, la ora 18:00. Evenimentul va da tonul stagiunii concertistice 2023-2024 a instituției, care se va desfășura sub semnul acestei aniversări, precum și al celor 35 de ani de la fondarea Orchestrei Naționale de Cameră, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Larisa Zubcu, directorul Sălii cu Orgă, a menționat că în realizarea concertului vor fi implicate formațiile artistice ale instituției: Orchestra Națională de Cameră, condusă de maestrul Cristian Florea, Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan. În calitate de solistă-invitată va fi o artistă de talie mondială, ilustra pianistă Polina Osteinskaya, o prezență aclamată pe cele mai importante scene internaționale. 

Potrivit sursei citate, programul concertului va include o premieră la Chișinău - ”Dettingen Te Deum” de G. F. Händel și celebrul concert nr. 24 pentru pian și orchestră, KV 491, de W. A. Mozart. 

Primul concert în Sala cu Orgă a avut loc în data de 15 septembrie, 1978. În concertul de inaugurare, când orga a răsunat pentru întâia oară la Chișinău, au participat soliștii: soprana Maria Bieșu, violoncelistul Ion Josan, organista Svetlana Bodiul, precum și Capela Corală ”Doina”, condusă de Veronica Garștea. 

Biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Sălii cu Orgă și online, pe www.iticket.md. Prețul variază de la  100 la 250 de lei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
10,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:0,51 m/s
Mon
15
Tue
15
Wed
13
Thu
11
Fri
11
Arhivă Radio Chișinău