Patru candidaturi pentru participare la concursul de suplinire a două funcții vacante de membru al Consiliului Audiovizualului, desemnate

  • 17 Iunie 2020 16:57
Patru candidaturi pentru participare la concursul de suplinire a două funcții vacante de membru al Consiliului Audiovizualului, desemnate

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, în ședința de astăzi, patru candidaturi pentru participare la concursul de suplinire a două funcții vacante de membru al Consiliului Audiovizualului, care urmează a fi propuse de Parlament.

Astfel, candidaturile Victor Focșa, Larisa Manole, Ala Ursu-Antoci și Vadim Mișin vor concura la proba interviului care urmează a fi organizată și desfășurată de către Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mas-media.  Ulterior, comisia de profil va propune plenului Parlamentului candidaturile pentru suplinirea funcțiilor vacante de membru al Consiliului Audiovizualului.

Totodată, Comisia juridică, numiri și imunități va examina dacă candidații selectați întrunesc cerințele prevăzute de Codul Serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova.

Hotărârea intră în vigoare la data adoptării.

Potrivit art.76 al Codului Serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, Consiliul Audiovizualului este constituit din 9 membri, doi fiind propuși de Parlament, un membru propus de Președintele Republicii Moldova, un membru propus de Guvern și 5 membri propuși de organizațiile societății civile, selectați prin concurs public de către comisia parlamentară de profil. Membrii Consiliului Audiovizualului sunt desemnați prin hotărîrea Parlamentului, adoptată cu votul majorității deputaților prezenți, pentru un singur mandat de 6 ani.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău