Rușii au înlocuit indicatorul de la intrarea în Mariupol, care afișa numele orașului în ucraineană și engleză, cu unul doar în rusă
-
05 Mai 2022 19:43
După ce au luat cu asalt oțelăria de la Azovstal din Mariupol, acolo unde încă se află sute de oameni răniți, civili și militari ucraineni, rușii au schimbat indicatorul de la intrarea în oraș, îndepărtându-l pe cel pe care era afișat numele orașului în ucraineană (Маріуполь) și cu alfabet latin și înlocuindu-l cu un indicator în care apare doar numele orașului în limba rusă (Мариуполь), scrie DIGI24.
La combinatul siderurgic Azovstal se desfășoară lupte grele și sângeroase, a declarat un comandant ucrainean, deși Rusia a declarat că joi va deschide coridoare de evacuare din uzină. Azovstal este ultima redută a ucrainenilor în orașul Mariupol, asediat și distrus de ruși de când a început invazia, în 24 februarie.
Kremlinul a negat că trupele ruse au luat cu asalt uzina Azovstal din orașul-port Mariupol, din sudul Ucrainei, unde luptători și civili ucraineni se adăpostesc.
Primăria din Mariupol a anunțat că orașul este distrus în proporție de 90% în urma asediului invadatorilor și că 40% din infrastructura sa nu mai poate fi recuperată.