Rusia | Un avion de luptă MiG-31 s-a prăbușit în regiunea Nijni Novgorod
-
19 Septembrie 2018 19:33
Un avion de luptă MiG-31, model despre care armata rusă a anunțat că va fi echipat cu rachete hipersonice de tip Kinjal - menționate printre cele mai moderne arme ruse de către președintele Vladimir Putin în discursul său despre Starea Națiunii la 1 martie - s-a prăbușit miercuri în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Nijni Novgorod (vest), informează Interfax și newsru.com.
Echipajul a reușit să se catapulteze, viața celor doi piloți nefiind în pericol.
"Zborul era efectuat fără muniție la bord, avionul a căzut într-o zonă nelocuită, nu există distrugeri la sol. Potrivit datelor preliminare, cauza accidentului ar fi o defecțiune tehnică", menționează Ministerul Apărării rus într-un comunicat.
O Comisie a Ministerului Apărării s-a deplasat la fața locului pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului. Înainte de prăbușire, aparatul a luat foc.
Serviciul de presă al Ministerului pentru Situații de Urgență din regiunea Nijni Novgorod a precizat că avionul a căzut la o distanță de 17 km de baza militară "Savasleika" de care aparținea, într-o zonă împădurită.
Potrivit newsru.com, avioane de luptă MiG-31, echipate cu rachete hipersonice "Kinjal" se află deja în prezent la baze din Districtul militar Sud al Federației Ruse, din care face parte și Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în martie 2014.
Sursa: Agerpres