Rusia trimite al 35-lea convoi umanitar în estul Ucrainei
-
14 August 2015 12:59
Peste 100 de camioane transportând aproape 1.000 de tone de ajutor umanitar din Rusia au ajuns la granița cu Ucraina și urmează să se îndrepte spre regiunile separatiste proruse Donețk și Lugansk, din estul teritoriului ucrainean, informează Agerpres.
Potrivit agenției de presă ruse, acest nou convoi umanitar, al 35-lea de la mijlocul lunii august a anului trecut, constă în special în alimente, medicamente, materiale de primă necesitate.
Din august 2014, Rusia a trimis în estul Ucrainei peste 42.000 de tone de ajutor umanitar, precizează TASS.
Conform agenției de presă ucrainene Unian, niciunul dintre convoaiele ruse nu a fost inspectat de partea ucraineană sau de Crucea Roșie. De fiecare dată, Ucraina a atras atenția că, prin trimiterea acestor 'convoaie umanitare', cu un conținut necunoscut și fără acordul și permisiunea autorităților de la Kiev, Rusia încalcă legislația ucraineană și pe cea internațională.
Surse din Consiliul ucrainean pentru Securitate și Apărare au semnalat că toate aceste 'convoaie umanitare' trimise în teritoriile controlate de separatiștii proruși conțin în principal arme și muniții pentru aceștia.