Rusia susține că vrea o soluționare „pașnică” a situației din Transnistria

  • 25 Aprilie 2022 14:57
Rusia susține că vrea o soluționare „pașnică” a situației din Transnistria

Rusia nu vede niciun risc în regiunea separatistă a Republicii Moldova - Transnistria - și dorește o soluționare pașnică a situației de acolo, informează Interfax, care îl citează pe viceministrul rus de externe Andrei Rudenko, notează agenția Reuters, potrivit DIGI24.

Generalul Rustam Minnekaev, comandantul adjunct al districtului militar central rus, a fost citat anterior de agențiile de presă de stat ruse după ce a spus că un control deplin al Rusiei asupra sudului Ucrainei i-ar da accesul în Transnistria, notează sursa citată.

„Controlul sudului Ucrainei înseamnă totodată un culoar spre Transnistria, unde observăm de asemenea cazuri de oprimare a populației rusofone”, a spus generalul rus.

Printre altele, Ministerul de Externe rus a negat informațiile despre planuri ale Moscovei privind un referendum asupra secesiunii regiunii Herson din sudul Ucrainei, a notat luni agenția DPA.

„Nu am auzit nimic despre asta”, a declarat viceministrul de externe Andrei Rudenko, întrebat de jurnaliști.

Speculațiile despre pregătirea unui astfel de referendum, așa cum s-a întâmplat în Peninsula Crimeea în 2014 sau în legătură cu republicile separatiste din Donbas, s-au amplificat recent. Printre altele, se spune că au apărut pliante cu îndemnuri la un astfel de referendum în regiunea Herson, conform Agerpres.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
29,33
Câțiva nori
Umiditate:46 %
Vint:3,4 m/s
Wed
23
Thu
24
Fri
23
Sat
21
Sun
25
Arhivă Radio Chișinău