Rusia susține că ținta atacului sângeros cu rachete de la Sumî a fost o reuniune a comandamentului armatei ucrainene. Zeci de civili, printre care și copii, au murit în atacul Rusiei

  • 14 Aprilie 16:06
Rusia susține că ținta atacului sângeros cu rachete de la Sumî a fost o reuniune a comandamentului armatei ucrainene. Zeci de civili, printre care și copii, au murit în atacul Rusiei

Ministerul rus al Apărării a transmis luni că în atacul cu rachete efectuat duminică de armata rusă asupra orașului ucrainean Sumî a lovit o reuniune a unor ofițeri din comandamentul armatei ucrainene, acuzând în același timp Ucraina că folosește civilii ca scuturi umane, după ce, potrivit bilanțului provizoriu al victimelor prezentat de autoritățile ucrainene, cel puțin 34 de civili au fost uciși și 117 răniți în acest atac, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul rus al Apărării, trupele sale au lansat două rachete balistice Iskander asupra „locațiilor unei reuniuni a comandamentului” unei grupări a armatei ucrainene la Sumî.

Ucraina continuă să folosească populația ucraineană ca scuturi umane, amplasând instalații militare sau organizând evenimente la care participă militari în centrul unui oraș dens populat”, se arată în același comunicat.

Ministerul rus al Apărării susține că a ucis în acest atac peste 60 de militari ucraineni, în timp ce bilanțul provizoriu al victimelor prezentat de autoritățile ucrainene menționează cel puțin 34 de civili uciși și 117 răniți.

Mai devreme luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că armata rusă atacă exclusiv ținte militare sau cvasi-militare.

Doar vă pot repeta și reaminti declarațiile atât ale președintelui nostru (Vladimir Putin) cât și ale reprezentanților noștri militari că atacurile noastre militare sunt direcționate exclusiv către ținte militare și cvasi-militare”, a răspuns Peskov la briefingul său de presă zilnic, unde a fost întrebat despre atacul de la Sumî.

Masacrul rusesc din Sumî face parte dintr-o serie mai lungă de atacuri asupra civililor din Ucraina, acesta fiind unul dintre cele mai sângeroase din ultimul an asupra Ucrainei. Majoritatea liderilor occidentali au condamnat în termeni duri atacul rusesc asupra civililor, inclusiv oficialii de la Chișinău.

Citiți și:

Maia Sandu condamnă atacul rusesc asupra orașului Sumî. „În Duminica Floriilor, când creștinii se adună în rugăciune pentru pace, Rusia a ales să semene moarte”

Igor Grosu, după atacul rusesc asupra orașului Sumî: „Kremlinul trebuie să răspundă pentru aceste crime de război”

Premierul Dorin Recean condamnă atrocitățile comise de armata rusă în Sumî. „Nu există justificări pentru astfel de atacuri”

Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate atacul rusesc asupra orașului Sumî

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
15,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
8
Arhivă Radio Chișinău