Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

  • 27 Aprilie 12:45
Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, de la Vatican și înainte de mesajul președintelui american care semnalizează o schimbare de atitudine față de președintele rus.

„În timpul discuțiilor de ieri cu emisarul lui Trump, Steve Witkoff, Vladimir Putin a reafirmat că Rusia este pregătită să reia negocierile cu Ucraina fără nicio condiție prealabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, precizând că liderul de la Moscova a făcut această afirmație de mai multe ori și în trecut, scrie Hotnews.ro.

Întâlnirea dintre Putin și Witkoff a avut loc vineri la Moscova și a durat trei ore, potrivit Kremlinului. Despre această întâlnire, Trump a spus că „cele mai multe puncte importante au fost agreate”, fără să ofere alte detalii.

De atunci, însă, Donald Trump s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski, la Vatican, iar, ulterior, într-un mesaj transmis pe Truth Social a lansat un avertisment către președintele rus, vorbind de sancțiuni.

„Nu există niciun motiv ca Putin să tragă cu rachete în zone civile, orașe și localități, în ultimele zile. Mă face să mă gândesc că poate nu vrea să oprească războiul, doar mă duce cu vorba, și că trebuie tratat în mod diferit, prin «sancțiuni secundare» sau «bancare»?”, a scris Trump.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
9,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,06 m/s
Sat
10
Sun
13
Mon
14
Tue
10
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău