Rusia și-a mărit „ușor” producția de petrol
-
30 Mai 2022 17:01
Rusia și-a majorat ușor producția de petrol la 10,17 milioane de barili pe zi în perioada 1 - 29 mai, a anunțat luni agenția rusă de presă TASS. Rusia încă se află cu aproape un milion de barili pe zi sub nivelul înregistrat înainte de impunerea sancțiunilor occidentale, informează Reuters.
Sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina au izolat sectorul financiar rusesc de sistemul global și au pus presiune asupra producției și vânzărilor de petrol, deoarece cumpărătorii au refuzat țițeiul rusesc sau au căutat să obțină reduceri de preț, scrie DIGI24.
Rusia, al treilea mare producător global după Statele Unite și Arabia Saudită, a fost nevoită să-și reducă producția cu aproximativ 10%, la 10,05 milioane barili pe zi în aprilie, comparativ cu februarie, în urma sancțiunilor.
Rusia ar trebui să reducă producția de petrol cu 20%-30%, de la 10 milioane de barili pe zi în prezent până la 7 - 8 milioane de barili pe zi, pentru a obține un preț mai bun și a evita vânzarea cu discount, susține vicepreședintele Lukoil, Leonid Fedun.
„De ce ar trebui ca Rusia să mențină producția de petrol la 10 milioane de barili pe zi dacă putem (mai) eficient să consumăm și să exportăm șapte până la opt milioane de barili pe zi fără pierderi la bugetul de stat?”, scrie Fedun, cel care, împreună cu Vagit Alekperov, a înființat Lukoil în 1991. „Ce este mai bine - să vinzi 10 barili de țiței pentru 50 de dolari sau șapte barili, dar pentru 80 de dolari?”, se întreabă Fedun, care a adăugat că este extrem de important pentru Rusia să păstreze acordul de limitare a producției convenit cu alți mari producători de petrol în cadrul OPEC+.
Vicepremierul rus Alexander Novak declara săptămâna trecută că Rusia va produce anul acesta între 480 și 500 milioane tone de petrol, sau 9,64 - 10,04 milioane barili pe zi, în funcție de condițiile externe.