Rusia și China au efectuat primul zbor de patrulare al aviației strategice pe distanțe lungi
-
23 Iulie 2019 19:10
Rusia și China au efectuat marți primul zbor comun de patrulare în regiunea Asia-Pacific, a anunțat Ministerul rus al Apărării, menționând că această primă misiune aeriană comună a avut ca scop o mai bună interacțiune între cele două armate ale aerului și consolidarea stabilității globale și nu a fost îndreptată împotriva unei terțe țări, după ce Seulul a acuzat că avioane de vânătoare ruse au intrat în spațiul aerian sud-coreean, informează RIA Novosti și EFE, potrivit Agerpres.
"La 23 iulie 2019, Forțele aeriano-spațiale ale Rusiei și aviația Armatei Populare de Eliberare a Chinei au efectuat prima patrulare comună aeriană cu avioane pe lungă distanță în regiunea Asia-Pacific", menționează instituția de apărare rusă într-un comunicat.
Zborul "comun de patrulare a avut drept scop dezvoltarea și aprofundarea relațiilor ruso-chineze în cadrul parteneriatului extins, consolidarea în continuare a nivelului de interacțiune dintre forțele armate ale celor două țări, perfecționarea capacității acestora de a întreprinde acțiuni comune, precum și consolidarea stabilității strategice globale", menționează textul.
Conform versiunii prezentate de Moscova, grupul aerian format din două bombardiere rusești Tu-95ms și două bombardiere strategice chineze de tipul H-6 a efectuat un zbor de patrulare pe un traseu convenit dinainte deasupra apelor Mării Japoniei și ale Chinei de Est.
În cursul misiunii, avioanele ambelor țări "au acționat strict în conformitate cu normele dreptului internațional", susține Ministerul Apărării rus. "Potrivit datelor de control obiectiv, nu a existat nicio încălcare a spațiului aerian al altor state", insistă Moscova, care subliniază faptul că misiunea a fost efectuată în cadrul planului de cooperare militară ruso-chineză pe 2019 și "nu vizează țări terțe".
Declarațiile Ministerului Apărării rus intervin după ce Seulul a acuzat marți dimineață că un avion rusesc de avertizare timpurie a intrat în "zona de identificare a apărării aeriene sud-coreene" (KADIZ) în jurul orei locale 09:01, iar, puțin mai târziu, s-a aventurat și mai mult în spațiul aerian al Coreei de Sud.
"Forțele aeriene au ridicat imediat de la sol mai multe avioane de vânătoare, între care F-15K și F-16K, și au trimis mesaje de avertizare în conformitate cu procedurile militare în vigoare.Cu toate acestea, avionul nu a reacționat, astfel încât unul dintre aparatele noastre a tras rachete de semnalizare de zece ori și 80 de focuri de avertisment", a declarat un oficial al Joint Chiefs of Staff (JCS), citat de Yonhap. Avionul rus a părăsit spațiul KADIZ trei minute mai târziu, la 09:15, conform acestuia.
Mai apoi, în jurul orei 09:33, avionul rusesc a reintrat în spațiul aerian național sud-coreean. Avioanele care au interceptat aparatul de zbor rusesc au tras 280 de focuri de avertisment, potrivit responsabilului citat de Yonhap. Aparatul a ieșit din spațiul aerian sud-coreean patru minute mai târziu, părăsind definitiv KADIZ la 09:56, conform agenției de presă menționate.
Ministerul Apărării de la Moscova susține însă că cele două Tu-95ms se aflau în zona apelor neutre ale Mării Japoniei când au fost interceptate de "două avioane de vânătoare sud-coreene F-16K, care, prin manevre neprofesioniste, au creat o amenințare la adresa siguranței lor".
"Piloții sud-coreeni nu au comunicat cu echipajele Tu-95ms și, după lansarea rachetelor de avertizare, avioanele F-16 s-au îndepărtat de aparatele rusești", susține instituția de apărare rusă, citată de EFE.
Potrivit armatei ruse, nu este pentru prima oară când piloții sud-coreeni încearcă să împiedice zborurile aviației ruse peste apele neutre ale Marii Japoniei, instalând o "zonă de identificare de apărare aeriană creată arbitrar de către Coreea de Sud".
"Aceste zone nu sunt acoperite de normele internaționale și nu sunt recunoscute de către Rusia, fapt comunicat pe diverse canale și în mod repetat părții sud-coreene", conform Ministerului Apărării rus, care a dezmințit că avioanele sud-coreene ar fi tras focuri de avertisment, sugerând că în cazul în care piloții ruși ar fi simțit vreo amenințare la adresa avioanelor lor ar fi deschis focul. "Răspunsul nu s-ar fi lăsat așteptat", conform comunicatului citat de EFE și de agenții de presă ruse.