Rusia respinge condițiile americane și apreciază ca ''minime'' șansele de a prelungi tratatul nuclear New START cu SUA
-
21 Septembrie 2020 14:32
Rusia a respins condițiile impuse de Washington, apreciind că există șanse ''minime'' de a prelungi tratatul New START cu SUA, ultimul pact major asupra armelor nucleare dintre cele două țări, conform unei declarații făcute de ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov, citat luni de Reuters.
Afirmația sa intervine după ce Marshall Billingslea, emisarul special al SUA pentru controlul armamentelor, a declarat unui ziar rus că Moscova trebuie să accepte un acord cu Statele Unite privind prelungirea tratatului înainte de alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie.
''Bănuiesc că după realegerea președintelui Trump, dacă Rusia nu acceptă oferta noastră, taxa de intrare, după cum am spune în SUA, crește'', a spus Billingslea într-un interviu pentru cotidianul Kommersant.
Condiția enunțată de Billingslea reprezintă un ultimatum, a apreciat Riabkov, adăugând că astfel s-au redus șansele de a ajunge la orice fel de acord pentru prelungirea tratatului, care expiră în februarie anul viitor.
''Nu putem discuta în acest mod'', a spus ministrul rus, citat de TASS. Agenția de presă RIA Novosti îl citează ca afirmând că șansele de a prelungi ultimul tratat de dezarmare dintre Rusia și SUA sunt minime.
Tratatul New START, semnat în 2010, limitează numărul ogivelor nucleare strategice pe care Rusia și SUA pot să le desfășoare.
În cazul în care acest document de dezarmare nucleară nu va fi prelungit, va fi eliminat pilonul principal de menținere a echilibrului armelor nucleare dintre cele două țări, adăugând un nou element de tensiune în relația lor și așa încordată, notează Reuters, transmite AGERPRES.