Rusia: Putin îi mulțumește lui Trump pentru informațiile care au contribuit la dejucarea unor atacuri

  • 30 Decembrie 2019 09:30
Rusia: Putin îi mulțumește lui Trump pentru informațiile care au contribuit la dejucarea unor atacuri

Rusia a anunțat, duminică, că a dejucat atacuri teroriste care ar fi fost planificate la Sankt Petersburg, datorită unor informații primite de la Washington, în timp ce președintele Vladimir Putin i-a mulțumit personal omologului său american Donald Trump, relatează luni Reuters și DPA.

Agenția de presă rusă Interfax a citat Serviciul Federal de Securitate (FSB) declarând că informațiile americane au contribuit la arestarea a doi cetățeni ruși la 27 decembrie sub suspiciunea de planificare a unor atacuri în locuri aglomerate în timpul festivităților de Anul Nou la Sankt Petersburg.

Anchetatorii au confiscat probe care au confirmat planurile pentru un atac.

Kremlinul a anunțat că Putin i-a transmis mulțumiri lui Trump în timpul unui apel telefonic duminică pentru informațiile primite de la serviciile speciale americane. Nu au fost date mai multe detalii.

Legăturile diplomatice dintre Washington și Moscova sunt afectate de mai multe dezacorduri pornind de la Ucraina până la Siria și de acuzații de amestec rus în alegerile prezidențiale din SUA, dar Trump și Putin au reușit să țină liniile personale deschise.

În urmă cu doi ani, liderul rus l-a sunat de asemenea pe Trump pentru a-i mulțumi pentru o informație ce a ajutat Rusia să prevină un atac cu bombă asupra unei catedrale din Sankt Petersburg. Rusia a fost în repetate rânduri ținta unor atacuri ale grupurilor militante inclusiv Statul Islamic.

Comunicatul de duminică al Kremlinului adaugă că Putin și Trump au fost de acord să continue cooperarea bilaterală pentru a combate terorismul, AGERPRES.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
8,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
8
Mon
7
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău