Rusia își dorește anularea datoriile locuitorilor din Crimeea față de băncile ucrainene

  • 17 Iulie 2017 11:36
Rusia își dorește anularea datoriile locuitorilor din Crimeea față de băncile ucrainene

În Rusia se caută modalități de a anula datoriile locuitorilor din Crimeea față de băncile ucrainene, scrie ziarul rus Kommersant.

Vineri, Duma de Stat de la Moscova a adoptat în a doua lectură amendamentele la legea privind rambursarea datoriilor către băncile ucrainene din Crimeea, notează Pagina de Rusia.

Potrivit legii, vor putea să ceară rambursarea datoriilor către băncile ucrainene doar companiile acreditate de Fondul pentru Protecția Depunătorilor din Rusia (FVZ). Până în acest moment, FZV a acreditat doar patru companii, care au cumpărat de la bancile ucrainene datorii în valoare de peste un miliard de ruble (14,6 milioane euro).

La rândul sau, autoritatile din Crimeea pregătesc propiul proiect de lege.

Potrivit publicației, nou proiect prevede anularea necondiționată a tuturor datoriilor de până la 5 milioane de ruble (73.000 de euro). Astfel, de amnistiere bancara vor putea beneficia marea majoritate a celor care s-au imprumutat în Crimeea înainte de ocupatia rusa.

Nu vor fi neglijati nici cei cu datorii mai mari de 5 milioane de ruble. În primul rând, Consiliului de Supraveghere al FZV va avea dreptul de a analiza si decide cu privire la anularea datoriilor de peste 5 milioane de ruble în funcție de „circumstanțele esențiale pentru fiecare debitor”. Cei care nu intră sub incidența acestui criteriu, li se vor oferi conditii de rambursare foarte avantajoase. Astfel, în caz de rambursare anticipata a unei parti din credit, debitorul va fi bonificat cu stergerea unei alte parti din datorie: platind 5% din valoarea creditului, i se va anula 20% din datorie; la plata a 20% din valoarea datoriei, i va oferi anularea completă a debitului.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău