Rusia importă cantități uriașe de echipamente și tehnologii din UE pentru a se asigura cu fructe și produse agricole

  • 03 Aprilie 2018 10:58
Rusia importă cantități uriașe de echipamente și tehnologii din UE pentru a se asigura cu fructe și produse agricole

Rusia aduce în țară tehnologii know-how și cantități semnificative de echipamente din Occident pentru a produce, în special, fructe și cereale, fiind în continuare cel mai mare importator mondial de mere.

Potrivit Bloomberg, citat de Agerpres, Rusia este cel mai mare importator mondial de mere pentru că soiurile locale se alterează mai repede decât cele din alte părți ale Europei, iar cumpărătorii preferă gustul fructelor de import. În aceste condiții, în anul 2015, când operatorul de ferme AFG National Group a vrut să își extindă oferta de mere, în loc să utilizeze soiurile locale, compania a importat 143.000 de puieți de măr de la o distanță de 3.000 de kilometri, din Italia. În acest an, noua sa livadă din Krasnodar va produce aproximativ 8.000 de tone de mere soiurile Gala, Red Delicious și Granny Smith.

„Atunci când am decis să utilizăm cea mai modernă tehnologie în plantarea de livezi, ne-am dat seama că cercetarea națională din acest domeniu a rămas în urma tendințelor europene și mondiale. De la început am decis să urmăm modelul statelor europene", a declarat Oleg Ryanov, responsabil de departamentul de livezi la AFG, care până la investițiile în Krasnodar cultiva în special orez pe o suprafață de 70.000 de hectare în sudul Rusiei.

Din ce în ce mai mult Rusia achiziționează echipament și know-how din afara țării pentru a-și majora producția agricolă. În ultimul deceniu, această strategie a dus la crearea unui mare exportator de produse precum grâu și orz. Însă, în continuare, consumatori ruși se bazează pe fructele, legumele și produsele lactate din import, astfel că fermierii ruși încep să importe semințe de calitate, sere și chiar vaci de lapte pentru a îmbunătăți capacitățile interne de producție.

Deși nu există estimări cu privire la sumele alocate pentru importurile de tehnologie din străinătate, astfel de importuri reprezintă între 20% și 90% din costurile suportate de fermieri pentru a putea opera noi capacități de producție, susține firma rusească de consultanță Agriconsult.

„Cantitatea de echipamente importată este uriașă. Sunt scumpe, dar de încredere. Există și unele substitute locale, dar nu sunt la fel de eficiente", susține directorul general de la Agriconsult, Andrey Golokhvastov.

Îmbunătățirea tehnologiei începe să dea roade. În 2016, Rusia a importat alimente în valoare de 23,6 miliarde dolari, în scădere cu 5% comparativ cu 2010, potrivit datelor furnizate de Organizația Mondială a Comerțului. Pe de altă parte, ca urmare a creșterii semnificative a producției de cereale, exporturile totale de produse agricole ale Rusiei au crescut de 16 ori comparativ cu 2000. În urmă cu un deceniu, Rusia era cel mai mare importator de carne de pui. Între timp, și-a redus achizițiile din afară cu 80%.

Însă, pentru a reduce și mai mult dependența Rusiei de importuri, este nevoie de noi investiții, a declarat săptămâna trecută Vladimir Putin, la un forum organizat la Krasnodar. Pe lângă faptul că importă mai multe mere decât orice altă țară, Rusia este în continuare al treilea mare importator de tomate și al doilea mare importator de brânzeturi.

Cererea de echipamente venite din străinătate înseamnă afaceri înfloritoare pentru o serie de companii europene, precum DeLaval S.R.O. din Suedia; GEA Group AG și Big Dutchman International GmbH din Germania sau producătorii olandezi de sere Certhon și Kubo Group. De exemplu, Kubo a decis să își majoreze capacitățile de producție după ce vânzările în Rusia s-au triplat anul trecut, fiind responsabile pentru 25% din vânzările globale, subliniază Henk van Tuijl, directorul de export al companiei olandeze.

„Este o creștere explozivă. Există o cerere mare pentru producția eficientă de legume. Rusia cumpără cea mai sofisticată tehnologie", a declarat Henk van Tuijl.

Grație tehnologiei din străinătate, producția de mere a Rusiei a crescut cu aproape 8% anul trecut, în timp ce recolta de legume de seră a crescut cu aproape 11%. Însă, chiar și așa, Rusia a cumpărat din străinătate aproape jumătate din merele și aproape 60% din legumele de seră pe care le-a consumat, susține Asociația Producătorilor Ruși de Legume și Fructe. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău