Rusia este preocupată în legătură cu prezența distrugătoarelor SUA în Marea Neagră
-
21 Februarie 2018 09:11
Afirmațiile Statelor Unite potrivit cărora Rusia își sporește capacitățile în Marea Neagră sunt ''clar o minciună'', a declarat marți, pentru agenția de presă oficială rusă RIA Novosti, Evgheni Serebrennikov, vicepreședintele Comisiei pentru apărare și securitate din Consiliul Federației (camera superioară a parlamentului), în contextul în care două distrugătoare americane se află în prezent în Marea Neagră.
''În ultimul timp, din partea SUA s-au făcut auzite o serie de acuzații la adresa Rusiei, ba vizând întărirea capacităților nucleare ruse, ba acum o creștere a prezenței militare ruse în Marea Neagră'', a afirmat senatorul rus, potrivit căruia astfel de atacuri reprezintă o încercare de a distrage atenția de la propria consolidare de forțe și a prezenței militare a SUA în zonă.
Serebrennikov a afirmat că Washingtonul încearcă ''să folosească această minciună pentru a exercita presiuni politice asupra Rusiei''.
Distrugătorul american DDG-64 Carney a intrat duminică în Marea Neagră pentru a se alătura distrugătorului DDG-71Ross, amintește RIA Novosti, care scrie că ambele nave sunt echipate, între altele, cu rachete de croazieră Tomahawk. Potrivit presei internaționale, care citează o sursă a Pentagonului, Washingtonul își întărește prezența în Marea Neagră pentru a ''contracara acumularea de forțe de către Rusia în această regiune'', a mai scris agenția rusă de presă.
Moscova trebuie să exprime un protest față de consolidarea de forțe maritime americane în apele Mării Negre, a declarat marți Aleksei Cepa, vicepreședintele Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus).
''Prezența forțelor navale americane este limitată de tratate aferente. Aceasta nu este altceva decât o escaladare a unei situații și așa complicate în lume'', a afirmat Cepa, apreciind că aceste acțiuni ale Washingtonului sunt 'un zdrăngănit de arme' ce nu va duce la nimic bun în situația actuală internațională.
Totuși, cele două distrugătoare americane, care se află acum în Marea Neagră, nu reprezintă o amenințare gravă la adresa Rusiei, care dispune de un grup de forțe mult mai important în regiune, a declarat marți pentru RIA Novosti amiralul Vladimir Valuiev, fostul comandant al Flotei Rusiei din Marea Baltică.
Potrivit acestuia, cele două distrugătoare americane se află sub o monitorizare permanentă din partea Rusiei, indicând că navele americane sunt urmărite constant de sistemele de observare rusești ''spațial (satelit), radar (tactic)'', de echipamente situate atât pe nave, cât și pe submarine, inclusiv pe nave civile, care trec prin zonă.
''Cred că aceste distrugătoare nu vor constitui o amenințare specială într-un teatru străin'', a mai spus el, avertizând că, oricum, ''cele două nave sunt în raza noastră de acțiune''.
În opinia sa, scopul apariției acestora în Marea Neagră este unul ''provocator'', de a distrage atenția forțelor ruse.
''Pretextul este nobil - a spori prezența în Marea Neagră pentru a acorda ajutor Ucrainei, întrucât gruparea militară din Crimeea se consolidează în special prin creșterea numărului de submarine. Numai că Flota Rusiei din Marea Neagră nu reprezintă niciun fel de pericol la adresa Ucrainei'', a afirmat amiralul rus, adăugând că, prin trimiterea celor două distrugătoare în Marea Neagră, SUA încalcă prevederile Convenției Montreux.
Conform observatorilor, Convenția ce datează din 1936 stipulează că țările neriverane Mării Negre nu au permisinea de a menține aici vase militare pe o perioadă mai mare de 21 de zile, dar vasele statelor membre NATO staționează în apele Mării Negre prin rotație și nu mai mult de această perioadă limită.
În paralel, Rusia a organizat luni aplicații cu sisteme de rachete balistice Iskander-M în regiunea Krasnodar, care se învecinează cu Crimeea, peninsulă ucraineană anexată în 2014 de Moscova și care face parte în prezent din districtul militar Sud la Rusiei. Exercițiile au vizat desfășurarea și instalarea acestor sisteme în secret pe anumite poziții, pregătirea pentru lansarea electronică a rachetelor asupra unor ținte ale unui inamic convențional.
Sursa: Agerpres