Rusia efectuează exerciții militare în apropierea Ucrainei

  • 25 Ianuarie 2022 16:35
Rusia efectuează exerciții militare în apropierea Ucrainei

Armata rusă a lansat marți o nouă serie de manevre în proximitatea Ucrainei și în Crimeea anexată, exerciții la care participă peste 6.000 de militari și 60 de avioane de vânătoare și de bombardament, potrivit agențiilor ruse de presă, citate de AFP și EFE, potrivit Agerpres.

Este vorba despre o operațiune ''interarme'' în care sunt angajate în special ''forțele aeriene și antiaeriene, grupuri de nave ale flotelor de la Marea Neagră și Marea Caspică'', a declarat comandantul districtului militar Sud, Aleksandr Dvornikov.

Potrivit agenției TASS, exercițiile forțelor aeriene se desfășoară în patru regiuni, inclusiv în peninsula Crimeea, și au ca obiectiv principal testarea coordonării acțiunii marinei și aviației în cadrul unor tiruri cu rachete. La exerciții participă avioane de vânătoare Su-27SM și Su-30SM2, precum și avioane de bombardament SU-34.

Grupurile aeriene din districtul militar Sud și din Flota Mării Negre sunt transferate la aerodromuri operative și testează atacuri cu rachete la o ''distanță cât mai mare posibil'', potrivit unui comunicat militar transmis de agenția Interfax.

În acest timp, la baze din mai multe regiuni din sudul Rusiei circa 6.000 de militari sunt angajați în exerciții menite să verifice starea lor de pregătire de luptă.

Anunțarea acestor exerciții survine la câteva ore după de Moscova a criticat decizia Washingtonului de a plasa în alertă mii de militari americani în contextul tensiunilor dintre Rusia și Occident asupra Ucrainei, Kremlinul estimând că această decizie duce la o ''exacerbare a tensiunilor''.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău