Rusia desfășoară exerciții militare în insulele Kurile, revendicate de Tokyo, după ce a abandonat negocierile de pace cu Japonia
-
26 Martie 2022 13:15
Rusia desfășoară exerciții militare pe insulele Kurile, revendicate de Tokyo, au relatat sâmbătă media nipone, la câteva zile după ce Moscova a abandonat negocierile de pace cu Japonia din cauza sancțiunilor impuse de aceasta ca urmare a invaziei ruse din Ucraina, relatează Reuters, potrivit DIGI24.ro.
Districtul militar de est al Rusiei a anunțat vineri, potrivit Interfax, că la aceste exerciții iau parte peste 3000 de trupe și echipamente, fără a preciza unde anume în arhipelagul Kurilelor au loc, notează sursa citată.
Media japoneze afirmă în schimb că este vorba chiar de un teritoriu care a revenit Uniunii Sovietice după încheierea celui de-al doilea război mondial și care este revendicat de Japonia, scrie Agerpres.
Arhipelagul Kurilelor, aflat în dispută de decenii, este situat între peninsula rusă Kamceatka și principala insulă nordică a Japoniei, Hokkaido. Tokyo revendică următoarele insule: Etorofu (Iturup în rusă), Kunashiri (sau Kunashir), Shikotan și grupul Habomai pe linia care desparte Marea Ohotsk și Oceanul Indian.
Japonia și Rusia nu au semnat un tratat de pace după al doilea război mondial din cauza diferendului legat de aceste insule, iar luni Rusia a anunțat că abandonează negocierile de pace, argumentând cu "poziția inamicală" a Tokyo în contextul conflictului în Ucraina. Marți, Japonia a protestat "ferm" față de decizia Rusiei.
Interfax a menționat că la exercițiile din Kurile iau parte și "unități ale forțelor aeriene ce desfășoară măsuri de detectare, identificare și distrugere a aeronavelor unui presupus inamic care a lansat un atac aerian".