Rusia, condamnată de CEDO să achite despăgubiri de milioane de euro georgienilor, victime ale deportărilor
- 
                                    31 Ianuarie 2019 14:06
 
        
    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Rusia să plătească despăgubiri de 10 milioane de euro unor cetățeni georgieni, victime ale expulzărilor colective din 2006, cu doi ani înaintea războiului ruso-georgian, informează AFP, potrivit Agerpres.
Banii vor fi distribuiți individual către "cel puțin 1500 de cetățeni georgieni" afectați de "instituirea de către Federația Rusă a unei politici coordonate de arestări, detenții și expulzări", precizează un comunicat al CEDO.
Curtea a constatat că au fost încălcate articolul 4 din Protocolul nr. 4 al Convenției Europene privind Drepturile Omului, referitor la expulzările colective, iar în unele cazuri și articolul 5, privind privarea ilegală de libertate și articolul 3 referitor la condițiile de detenție inumane și degradante, arată sentința publicată pe site-ul CEDO.
Dintre cei 17 judecători care s-au pronunțat, patru au formulat o opinie parțial concurentă, iar reprezentantul Rusiei a fost în dezacord. 
                        
                    
                        
                    
                        
                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                                        
                                    
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
                            
                        
