Rusia apără China împotriva cererilor de despăgubiri pentru COVID-19

  • 15 Aprilie 2020 09:15
Rusia apără China împotriva cererilor de despăgubiri pentru COVID-19

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a apărat marți China în fața cererilor Occidentului potrivit cărora Beijingul ar trebui să plătească reparații pentru daunele provocate de pandemia generată de noul coronavirus, scrie Digi24.ro

Astfel de cereri sunt „total inacceptabile”, a declarat Lavrov jurnaliștilor într-o teleconferință. „Mi se ridică părul în cap când aud așa ceva”, a spus el.

Președintele american Donald Trump a calificat noul coronavirus drept „virus chinez” și a amenințat să retragă finanțarea pentru Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru că ar fi o organizație „centrată pe China”.

Potrivit unor media, unii responsabili americani și britanici ar fi avansat ideea de a cere reparații din partea Chinei.

Șeful diplomației ruse a avertizat împotriva utilizării crizei în scopuri politice, afirmând că țările ar trebui să lucreze împreună pentru binele comun.

„Este o calamitate care ne afectează pe toți și nu putem să o combatem decât împreună”, a spus Lavrov, potrivit Agerpres.

În același timp, ministrul rus a apărat răspunsul OMS la pandemie, calificându-l drept „eficient”, spunând că organizația a întreprins suficiente eforturi în lupta împotriva acesteia.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat într-o conferință video cu șefi de stat din foste republici sovietice că ar trebui să existe o cooperare mai puternică pe fondul crizei.

Rusia este gata să ajute alte țări aflate în dificultate, a spus Putin.

Armata rusă a acordat sprijin Italiei și Serbiei, intervenind cu personal medical, tehnologie, echipamente de protecție, precum și cu materiale dezinfectante.

Rusia a raportat cel mai mare număr de contaminări cu noul coronavirus dintre fostele republici sovietice, cu o creștere accentuată în ultimele două săptămâni, depășind marți 21.000 de cazuri.

Cel puțin 170 de persoane au decedat de COVID-19 în Rusia, un număr relativ mic pentru o mare țară întinsă pe două continente, în timp ce în cea mai mare parte a Rusiei s-au luat măsuri de izolare.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
22,24
Câțiva nori
Umiditate:53 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău