Rusia anunță noi exerciții militare în sudul țării, pe fondul tensiunilor legate de Ucraina
-
08 Februarie 2022 13:25
Agențiile de presă ruse au anunțat marți începerea unor exerciții militare în sudul Rusiei, la doar câteva ore după ce surse de la Paris au declarat că președintele rus Vladimir Putin i-ar fi promis omologului francez că Moscova nu va efectua pentru moment noi manevre în apropierea frontierei cu Ucraina, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Kremlinul a infirmat însă că președintele rus i-ar fi făcut o astfel de promisiune omologului său francez Emmanuel Macron în cadrul discuțiilor purtate luni seara la Moscova, afirmând că relatările apărute în mass-media referitor la acest aspect "nu sunt corecte".
Cele trei săptămâni de exerciții tactice pe timp de noapte vor implica sisteme de rachete, tancuri și vehicule blindate, au transmis agențiile de presă ruse, citând un purtător de cuvânt al comandamentului Districtului militar Sud.
Acest anunț nu precizează dacă respectivele exerciții reprezintă o dezvoltare nouă sau sunt parte a unor planuri programate cu mult timp înainte. Moscova declarase în decembrie că circa 3.000 de exerciții vor avea loc în Districtul militar Sud în cursul anului 2022.
Putin s-a întâlnit cu președintele francez Emmanuel Macron luni la Kremlin, în cadrul unor discuții ce au durat peste cinci ore, iar un oficial francez a spus că liderul rus a promis că nu va lansa deocamdată noi manevre militare în apropierea Ucrainei.
Districtul militar Sud se învecinează cu Ucraina și include Crimeea, peninsula anexată în 2014 de Moscova de la Ucraina în 2014. Cu toate acestea, o listă cu 10 regiuni din sudul Rusiei, precum cele două republici separatiste din Georgia - Osetia de Sud și Abhazia, recunoscute de Moscova - unde vor ar avea loc exerciții nu se află lângă frontiera ucraineană.
Peste 30 de exerciții tactice, fiecare implicând în jur de 400 de militari și aproximativ 80 de echipamente militare, vor avea loc pe 15 poligoane din Districtul militar Sud, indică agențiile de presă ruse, citând pe șeful serviciului de presă al districtului, Vadim Astafiev.
În același timp, șase nave rusești de război aparținând flotelor Nordului și din Baltica se îndreaptă în prezent spre Marea Neagră din Marea Mediterană pentru exerciții navale, ele traversând deja strâmtoarea Dardanele, a anunțat marți Interfax, citând Ministerul Apărării rus, în ceea ce, potrivit lui, este o relocare de resurse planificată în prealabil.
Rusia a anunțat luna trecută că Forțele sale navale vor organiza o serie de exerciții implicând toate flotele sale în ianuarie și februarie, de la Pacific la Atlantic, în cea mai recentă demonstrație de forță în contextul tensiunilor crescute cu Occidentul.
Macron a fost primul lider occidental cu care s-a întâlnit Putin după ce Rusia a comasat peste 100.000 de soldați în apropiere de frontiera cu Ucraina.
Occidentul acuză Rusia că ar planifica o invazie în Ucraina. Moscova neagă astfel de intenții, dar spune că ar putea desfășura acțiuni militare nespecificate dacă nu sunt îndeplinite o serie de cerințe pe care le-a prezentat SUA și NATO, între care promisiunea că Ucraina nu va fi admisă vreodată în cadrul Alianței Nord-Atlantice.