Rusia anunță încheierea mobilizării celor 300.000 de rezerviști; circa 82.000 sunt deja în Ucraina
-
28 Octombrie 2022 18:39
Ministerul rus al Apărării a anunțat vineri încheierea mobilizării parțiale decretate pe 21 septembrie de președintele Vladimir Putin pentru consolidarea armatei ruse în campania militară împotriva Ucrainei, relatează agențiile AFP și EFE.
Dintre cei 300.000 de rezerviști convocați, aproximativ 82.000 au fost deja trimiși în Ucraina pentru a participa la ''operațiunea militară specială'', l-a informat ministrul Serghei Șoigu pe președintele Putin la o reuniune de unde televiziunea rusă a transmis imagini.
Aproximativ jumătate dintre rezerviștii trimiși în Ucraina au fost deja desfășurați în unități militare combatante, ceilalți fiind în continuare în instrucție în zona de conflict.
Cei aproximativ 218.000 de rezerviști care nu sunt în Ucraina desfășoară de asemenea în prezent activități de instrucție militară, a mai precizat Șoigu.
''Nu este prevăzută nicio sarcină suplimentară'', a adăugat acesta, promițând astfel că nu se are în vedere vreo altă mobilizare în perioada următoare, dar a adăugat că vor fi recrutați în continuare voluntari și soldați pe bază de contract.
''Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au intrat în rândurile forțelor armate'', a reacționat Putin. ''Mulțumesc pentru această loialitate față de datorie, pentru acest patriotism'', a mai spus el în discuția cu Șoigu, acesta din urmă susținând că au fost ''soluționate'' și problemele de echipare a rezerviștilor, după ce au ieșit la suprafață deficiențe de acest fel.
Armata ucraineană desfășoară din luna septembrie o contraofensivă reușită pe mai multe fronturi pentru a recupera controlul asupra teritoriilor ocupate de Rusia după lansarea invaziei pe 24 februarie.
O provocare majoră pentru Rusia a devenit în acest timp dezechilibrul dintre efectivele sale și cele ucrainene, după ce Kievul a introdus în luptă rezerve umane și de echipamente militare, inclusiv arme furnizate de țările occidentale, care au creat o situație de superioritate pentru armata ucraineană, ce a reușit astfel să înainteze pe mai multe direcții.
Din acest motiv Putin a ordonat mobilizarea parțială, el și ministrul Șoigu afirmând că a fost nevoie de această măsură pentru a susține o linie a frontului ce depășește 1.000 de kilometri.
Deși contraofensiva ucraineană pare să încetinească, trupele ucrainene au continuat vineri să avanseze în provincia Lugansk din estul țării, în timp ce în provincia vecină Donețk au fost respinse atacurile grupului de mercenari Wagner, potrivit Kievului.
În acest timp este în continuare așteptată o contraofensivă ucraineană majoră în regiunea sudică Herson, de unde trupele ruse au evacuat populația de pe malul drept al râului Nipr