Rusia acuză Statele Unite că nu emit vize pentru diplomații săi, spunând că va cere arbitraj
-
08 Februarie 2023 13:38
Rusia a acuzat miercuri, 8 februarie, Statele Unite că nu emit vize pentru delegați ruși la Națiunile Unite și restrâng mișcările diplomaților săi, declarând că va iniția proceduri de arbitraj, transmite Agerpres.
Într-un interviu pentru agenția RIA Novosti, Piotr Ilicev, prim-adjunct al reprezentantului permanent al Federației Ruse la ONU, a afirmat că Statele Unite nu se conformează Convenției din 1947 cu privire la instituțiile ONU, care interzice restricționarea accesului diplomaților la Națiunile Unite.
'Statele Unite ridică tot mai multe îndoieli în ce privește validitatea dreptului lor de a-și menține statutul de țară gazdă a sediului ONU', a spus Ilicev.
'Este vorba despre ne-emiterea nejustificată de vize pentru delegați spre a participa la evenimente ONU și despre restricții la mișcările unor diplomați străini', a adăugat el.
Ilicev a mai acuzat Washingtonul de 'percheziții' ilegale la proprietăți diplomatice, cu încălcarea dreptului internațional, fără a oferi detalii.
Moscova s-a plâns anterior că diplomați ruși nu au primit vize pentru a lua parte la evenimente la ONU, inclusiv în septembrie, când a afirmat că numai jumătate din vizele solicitate au fost aprobate.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat la acea vreme că SUA își iau în serios obligațiile de stat gazdă al ONU și că, potrivit legii americane, datele privind vizele sunt confidențiale.