Rusia a vizat instalații energetice, într-un atac aerian asupra Ucrainei. Deocamdată nu au fost raportate victime

  • 08 Mai 09:14
Rusia a vizat instalații energetice, într-un atac aerian asupra Ucrainei. Deocamdată nu au fost raportate victime

Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații, într-un atac care a vizat infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat, miercuri, oficiali ucraineni din domeniul militar și energetic, transmite Reuters, citat de News.ro.

"Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice!", a scris ministrul ucrainean al Energiei, German Galușcenko, pe aplicația de mesagerie Telegram, potrivit sursei.

Au fost vizate instalațiile de generare și transmitere a energiei electrice din regiunile Poltava, Kirovohrad, Zaporojie, Liov, Ivano-Frankivsk și Vinnîțea, a adăugat el.

Cu excepția regiunii Zaporojie, toate celelalte regiuni sunt departe de linia frontului care trece prin estul și sud-estul Ucrainei.

Amploarea atacului rusesc asupra Ucrainei nu a fost cunoscută imediat. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Moscovei.

Operatorul rețelei naționale ucrainene Ukrenergo a transmis pe Telegram că echipamentele de la una dintre instalațiile sale din centrul Ucrainei au fost avariate, fără a oferi mai multe detalii.

În regiunea centrală Poltava, o instalație de infrastructură energetică a fost lovită de un atac cu drone, declanșând un incendiu, a scris guvernatorul regiunii Poltava, Filip Pronin, pe Telegram.

Potrivit informațiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime.

Guvernatorii regiunilor Vinnîțea și Zaporojie au declarat separat că au fost avariate instalații de infrastructură civilă critică, fără a oferi detalii suplimentare.

Toate rachetele care vizau Kievul au fost distruse, a declarat Serhiy Popko, șeful administrației militare a orașului, pe aplicația de mesagerie Telegram. El a adăugat că nu s-au înregistrat pagube majore sau răniți în urma atacului.

Martorii Reuters din Kiev au relatat că au auzit explozii, care păreau a fi sisteme de apărare antiaeriană care loveau obiecte aeriene.

Sistemele de apărare aeriană au fost angajate, de asemenea, în respingerea atacului rusesc deasupra regiunii Liov, care se învecinează cu Polonia, membră NATO, unde au avut loc mai multe explozii, au declarat oficiali regionali.

Rusia, care și-a început invazia la scară largă a Ucrainei în februarie 2022, a lansat o serie de atacuri asupra instalațiilor energetice ucrainene în ultimele luni. Moscova neagă că ar fi vizat civili, dar afirmă că sistemul energetic ucrainean este o țintă militară legitimă.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:3,09 m/s
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău