Rusia a vândut mai mult aur decât gaze naturale pentru prima dată în ultimii 30 de ani

  • 14 Iulie 2020 18:31
Rusia a vândut mai mult aur decât gaze naturale pentru prima dată în ultimii 30 de ani

Rusia a exportat mai mult aur decât gaz, pentru prima oară în 30 de ani, informează The Moscow Times, citând rapoarte ale serviciului vamal federal din Rusia, potrivit Mediafax, citat de digi24.

Vânzările de aur către cumpărători străini au urcat până la 3.6 miliarde de dolari în primele 2 luni ale celui de-al doilea trimestru, comparativ cu exportul de gaze naturale, care este estimat la 3.5 miliarde de dolari, pentru aceeași perioadă.

Gazprom, companie care deține monopolul în domeniul gazelor naturale, a exportat în valoare de doar 2.4 miliarde de dolari, în lunile aprilie și mai, pe fondul unei crize fără precendent în cererea de energie la nivel mondial. Banca Centrală a Rusiei sugerează că întregul trimestru ar putea însemna cea mai slabă performanță a firmei controlate de statul rus din 2002.

Exporturile de aur au explodat în aprilie și mai, ajungând la valori de aproape 14 ori mai mari, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

De asemenea, Banca Centrală a Rusiei și-a stopat operațiunile de cumpărare a aurului la 1 aprilie, în conformitate cu regulile fiscale, care îngheață achizițiile de valută și aur când prețul petrolului scade la 42 de dolari per baril. Măsura are rolul să forțeze vânzătorii ruși, care de obicei își vindeau aurul către Banca Centrală, să caute noi clienți pe piața străină, declanșând un salt puternic al exporturilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
30,98
Nori împrăștiați
Umiditate:23 %
Vint:4,92 m/s
Tue
21
Wed
22
Thu
23
Fri
25
Sat
27

Ultimele știri

Ora de Vârf | Încălcările repetate ale spațiului aerian al României de către drone rusești și reacțiile de la Chișinău, printre subiectele dezbătute în emisiunea din 27 iulie (Audio)

Maia Sandu a prezidat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană

Ținte aeriene la frontiera fluvială cu Ucraina. Un nou mesaj RO-Alert a fost transmis pentru locuitorii din zona Tulcea

INTERVIU | Modificări la Codul Electoral pentru alegerile din UTA Găgăuzia. Deputatul Igor Chiriac: Ne propunem ca acest proiect de lege să fie votat în prima lectură chiar în această săptămână

Piața muncii din R. Moldova se confruntă cu un deficit de personal în anumite domenii. Stas Madan: „Deficitul este resimțit mai ales în municipiile Chișinău și Bălți, unde activitatea economică este mai intensă”

Dorin Junghietu: „R. Moldova are nevoie de reguli predictibile, de mai puțină birocrație, de investiții accelerate în rețele și de o piață concurențială care să funcționeze în beneficiul consumatorilor”

Maia Sandu, despre redeschiderea centurii de ocolire a localității Slobozia Mare: „Vom continua să investim în drumuri mai bune, demne de o țară europeană”

Ambasadorului Rusiei la București i-au fost puse în față fragmente din drona doborâtă de F-16. România expulzează un angajat al Ambasadei

Control la Agenția Medicamentului după investigațiile din presă. Ministerul Sănătății va verifica gestionarea dosarelor și calitatea dispozitivelor medicale

Numărul operațiilor de cataractă a crescut cu peste 1100 în primul semestru al anului. Peste 8.000 de persoane au beneficiat de intervenții

Arhivă Radio Chișinău