Rusia a trimis alte două avioane militare Su-57 în Siria
-
24 Februarie 2018 15:40
Rusia a mai trimis două avioane militare Su-57 la baza militară rusă Hmeymim din Siria. Ca urmare, în momentul de față sunt în total patru avioane militare de tip Su-57 în Siria.
Potrivit oficialilor care au preferat să păstreze anonimatul, citați de site-ul Agenției Sputnik Arabic, Rusia a trimis, în ultimele 48 de ore, două nave și un număr limitat de militari.
Comentând această informație, președintele Comisiei pentru dezvoltarea sectorului apărare și a complexului militar-industrial (OPK) din cadrul Dumei de Stat a Rusiei, Vladimir Gutenev, și-a exprimat convingerea că prezența avioanelor de vânătoare rusești de ultimă generație în Siria va deveni un factor de menținere a stabilității pe teritoriul Republicii Arabe Siriene și „pentru aeronavele din statele învecinate, care zboară periodic” pe teritoriul arab.
Suhoi Su-57 (sau PAK-FA) este un avion de luptă de generația a cincea creat de Rusia.
Su-57 va înlocui MiG-29 Fulcrum și Su-27 Flanker în Forțele Aeriene Ruse.
Zborul inaugural a avut loc în data de 29 ianuarie 2010. Aeronava a intrat în fabricația în serie în 2017. În dezvoltarea avionului participă și India (versiunea indiană Suhoi/HAL FGFA fiind adaptată necesităților țării). Este considerat a fi la același nivel cu modelele americane de ultimă generație F-22 Raptor și F-35 Lightning II și este proiectat pentru a le contracara pe acestea.
Potrivit declarațiilor președintelui Corporației aviatice Iuri Sliusari, prima serie formată din 12 aeronave vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Ruse în 2019.
Amintim că Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic, scrie Rador.