Rusia a lansat la apă primul submarin nuclear, denumit „monstrul marin”

  • 24 Aprilie 2019 10:45
Rusia a lansat la apă primul submarin nuclear, denumit „monstrul marin”

Rusia a lansat la apă primul submarin nuclear, destinat să transporte drone subacvatice 'Poseidon', un fel de torpile cu capacitate nucleară, în cadrul unei ceremonii desfășurate marți în prezența unui număr mare de jurnaliști și camere de filmat la complexul 'Sevmaș' din Severodvinsk (regiunea Arhanghelsk/nord/), informează publicația Gazeta.ru și agenția de presă oficială RIA Novosti, evenimentul având loc pe fondul unui climat tensionat între Federația Rusă și Occident.

Canalele de televiziune, îndeosebi cele de stat, invitate în număr mare, nu au avut voie să insiste pe submarinul propriu-zis, un proiect strict clasificat, potrivit Gazeta.ru, deși unele televiziuni, precum TVC, au transmis reportaje ample despre această lansare la apă. Denumit 'monstrul marin' de presa occidentală, submarinul 'Belgorod' K-329 încă nu este în totalitate finalizat și urmează să fie supus unei serii de teste. Se așteaptă ca acesta să intre în serviciul flotei ruse la începutul anului 2020-2021.

Conform tradiției, în timpul ceremoniei de lansare, căpitanul de rangul I, Anton Alehin, viitorul căpitan al navei, a spart o sticlă de șampanie de bordul submarinului.

'În decurs de doi ani, submarinul și dronele Poseidon vor fi testate împreună. La orizontul 2020-2021, este planificat ca întregul sistem să intre în dotarea marinei ruse', a declarat pentru agenția de presă oficială RIA Novosti o sursă bine informată, sub rezerva anonimatului.

K-329 'Belgorod' este singurul submarin din proiectul rusesc 09852, destinat să transporte drone submersibile 'Poseidon', ce vor fi înzestrate cu arme convenționale și nucleare, putând să le transporte la mare adâncime, cu viteză mare. 'Belgorod' a fost conceput pe baza proiectului modernizat de submarine din clasa 949A Antei (Oscar II, conform codului NATO). Caracteristicile sale tehnice sunt păstrate în secret.

Președintele rus Vladimir Putin a urmărit ceremonia în cursul unei sesiuni duplex de la șantierele navale din Sankt-Petersburg. 'Prin eforturi comune, vom consolida statutul Rusiei de mare putere maritimă', a spus el, dorind succes viitorului echipaj al submersibilului.

'Odată cu apariția în componența flotei a acestui submersibil, Federația Rusă își va spori capacitatea de studiere a oceanelor lumii, inclusiv a Arcticii', a declarat viceamiralul Aleksei Burilicev, șeful Direcției pentru studierea apelor adânci din cadrul Ministerului Apărării rus.

'Belgorod' va deveni cel mai mare submarin din componența marinei ruse, potrivit Gazeta.ru: deplasamentul - aproape 24.000 de tone, lungimea - 184 m, iar lățimea - 18,2 m. După dimensiunile sale, acesta depășește chiar și crucișătoarele strategice ale proiectului 955A Borei-A (lungime - 170 m, lățime - 13,5 m), celelalte caracteristici tehnice fiind secretizate.

Potrivit unor experți, ceea ce încearcă să prezinte Moscova ca 'tehnologie de vârf' este de fapt un proiect de submersibil care amintea inițial de submarinul nuclear Kursk (K-141, clasa Oscar), care s-a scufundat în august 2000 cu 118 marinari la bord în timpul unui exercițiu în Marea Barents.

Construcția submarinului prezentat cu emfază de media de stat ruse a început la 'Sevmaș' la 24 iulie 1992, iar din 2012 proiectul a fost revizuit, procedându-se la lucrări de adaptare pentru a putea transporta vehicule submarine fără echipaj.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat pentru prima oară că Rusia dezvoltă drone submersibile care transportă arme nucleare în martie 2018, în timpul prezentării mesajului său anual către parlament. Potrivit șefului statului, aceste dispozitive pot lovi portavioane, fortificații de coastă, fiind deosebit de periculoase pentru infrastructurile de coastă.

Dronele submarine 'Poseidon', botezate de media occidentale 'armele Apocalipsei', sunt capabile să se deplaseze cu o viteză de aproape 110 noduri, adică cu peste 200 km/oră. În plus, drona este capabilă de manevrare, schimbându-și direcția și adâncimea.

Ministerul Apărării rus a publicat o înregistrare video cu testarea dronelor 'Poseidon' în februarie, în care se vede drona-torpilă în momentul pregătirii ei pentru lansare și imersiunea ei în apă.

sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău