Rusia a lansat „cel mai mare atac cu drone” asupra Ucrainei. Kievul, principala țintă

  • 25 Noiembrie 2023 10:50
Rusia a lansat „cel mai mare atac cu drone” asupra Ucrainei. Kievul, principala țintă

Capitala Ucrainei a fost vizată sâmbătă de ceea ce forțele aeriene ale țării au descris ca fiind cel mai mare atac cu drone al Rusiei din timpul războiului, soldat cu cinci răniți, în timp ce zgomotul continuu al apărării aeriene și al exploziilor a trezit locuitorii, relatează Reuters.

Atacul, care a folosit drone kamikaze Shahed de concepție iraniană, a început să lovească diferite cartiere ale Kievului în primele ore ale zilei de sâmbătă, iar alte valuri au venit odată cu răsăritul soarelui, scrie Hotnews.ro.

Un purtător de cuvânt al administrației orașului Kiev a declarat pentru televiziunea publică Suspilne că cel puțin 40 de drone au fost doborâte.

Forțele aeriene ucrainene afirmă că Rusia a lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă cel mai mare atac cu drone Shahed din timpul războiului, vizând în principal Kievul.

Primarul Vitali Klitschko a declarat că atacul a rănit cinci persoane, inclusiv o fetiță de 11 ani, și a avariat clădiri în cartiere din tot orașul.

Fragmente dintr-o dronă doborâtă au provocat un incendiu într-o grădiniță, a spus el.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Rusia a lansat peste 70 de drone Shahed asupra Ucrainei în timpul nopții, majoritatea fiind doborâte, relatează Reuters.

Zelenski a declarat că atacul, care a avut loc la primele ore ale zilei în care Ucraina comemorează Holodomor, marea foamete provocată de Stalin în 1932-1933, care a ucis câteva milioane de ucraineni, a fost un act „terorist”.

Ținta atacului nu a fost imediat clară, dar Ucraina a avertizat în ultimele săptămâni că Rusia va desfășura din nou o campanie aeriană pentru a distruge sistemul energetic ucrainean, așa cum a încercat să facă iarna trecută.

Ministerul ucrainean al Energiei a declarat că aproape 200 de clădiri din capitală, inclusiv 77 de clădiri rezidențiale, au rămas fără energie electrică în urma atacului.

 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:68 %
Vint:5,66 m/s
Thu
18
Fri
20
Sat
16
Sun
13
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău