Rusia a emis o avertizare de călătorie: Serviciile speciale americane ”vânează” ruși
-
03 Februarie 2018 07:35
Ministerul rus de Externe a emis, vineri, o avertizare de călătorie în care le recomandă cetățenilor ruși să se gândească de două ori înainte de a călători în străinătate, acuzând Statele Unite că urmăresc arestarea lor, relatează Reuters.
Potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Externe, cetățenii ruși care se află în străinătate se confruntă cu o amenințare serioasă privind arestarea din partea altor țări, la cererea Washingtonului, pentru a fi extrădați ulterior în Statele Unite.
„În ciuda solicitărilor noastre de îmbunătățire a cooperării dintre autoritățile relevante din SUA și Rusia, serviciile speciale americane au continuat efectiv să vâneze ruși în întreaga lume. Având în vedere aceste circumstanțe, le cerem insistent cetățenilor ruși să cântărească atent toate riscurile atunci când planifică drumuri în străinătate”, se arată în atenționarea de călătorie.
Diplomația de la Moscova a precizat că peste zece cetățeni ruși au fost arestați în țări străine, cu implicarea Statelor Unite, de la începutul anului 2017. În plus, șapte ruși au fost puși sub acuzare în SUA și alte state în 2017, comparativ cu o medie de doar doi cetățeni în precedenții șase ani.
În avertizarea de călătorie mai este menționat faptul că rușii se vor confrunta cu un tratament părtinitor din partea sistemului judiciar din SUA, în cazul unor extrădări.
Departamentul de Stat al Statelor Unite a refuzat să comenteze comunicatul Ministerului rus de Externe.
Sursa: CaleaEuroeană.ro