Rusia a efectuat exerciții militare inopinate în regiunea Kaliningrad
-
16 Decembrie 2014 15:16
Președintele Vladimir Putin a ordonat desfășurarea unor exerciții militare inopinate în regiunea vestică rusă Kaliningrad la începutul acestei luni, a anunțat marți Ministerul rus al Apărării, notează Agerpres.
Exercițiile, care au mobilizat circa 9.000 de soldați și peste 55 de nave, au fost efectuate cu scopul de a testa pregătirea trupelor din Kaliningrad, o enclavă frontalieră cu statele membre NATO Lituania și Polonia. Simulările au avut loc între 5 și 10 decembrie.
'Exercițiul a mobilizat unități echipate cu rachete, unități de artilerie, de infanterie mecanizată, trupe aeriene, pușcași marini, unități de recunoaștere, comunicații, logistică, dar și aeronave de luptă și de transport militar, elicoptere și vase ale Flotei Baltice', potrivit Itar Tass, care a citat Statul Major al Forțelor Armate.
Rusia a realizat numeroase astfel de exerciții neanunțate pe fondul deteriorării constante a relațiilor dintre Vest și Moscova pe tema conflictului din estul Ucrainei, criticând ceea ce ea a perceput drept o consolidare a forțelor NATO la frontiera rusă. Kievul și Occidentul susțin că aceste exerciții efectuate în apropierea graniței vestice a Rusiei au urmărit sporirea presiunii asupra Kievului și afișarea sprijinului pentru separatiștii proruși, care au preluat controlul în estul Ucrainei în aprilie.
Potrivit informațiilor difuzate de Itar Tass, toate unitățile armatei ruse s-au întors la baze după încheierea exercițiilor.