Rusia a efectuat al doilea test cu racheta Sarmat, despre care se spune că nu poate fi detectată de scutul antirachetă

  • 30 Martie 2018 11:18
Rusia a efectuat al doilea test cu racheta Sarmat, despre care se spune că nu poate fi detectată de scutul antirachetă

Rusia a efectuat un al doilea test reușit cu cea mai nouă rachetă balistică intercontinentală (ICBM) Sarmat, a anunțat Ministerul Apărării rus, într-un comunicat, citat vineri de Xinhua și RIA Novosti.

Testul cu această rachetă intercontinentală grea a avut loc pe cosmodromul Plesețk din nordul Rusiei, armata declarând că experimentul a confirmat caracteristicile sale în stadiul de prelansare și în prima etapă a zborului.

Ministerul Apărării rus a lansat și o înregistrare video cu acest test al rachetei Sarmat pe contul său pe social media.

Prima lansare a acestei rachete a avut loc la sfârșitul lunii decembrie anul trecut.

Racheta Sarmat urmează să înlocuiască în viitorul apropiat ICBM R-36M2 „Voevoda” (SS-18 Satan, conform codificării NATO), care se apropie de sfârșitul duratei sale de exploatare.

În discursul său despre starea națiunii, președintele rus Vladimir Putin a declarat la 1 martie că Rusia a început să testeze racheta Sarmat care are practic „o rază de acțiune fără limită” și poate străpunge orice scut antirachetă.

Această rachetă nu poate fi detectată de niciun sistem de apărare existent, susține Moscova. Conform specialiștilor, cu o rază de acțiune de 11.000 de km, Sarmat poate transporta până la 10 ogive nucleare capabile să șteargă de pe fața pământului o metropolă întreagă.

Sursa: Agerpres

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău