Rusia a acordat cetățenie unui număr de 125.000 de locuitori din estul separatist al Ucrainei, în ultimele șapte luni

  • 09 Decembrie 2019 16:02
Rusia a acordat cetățenie unui număr de 125.000 de locuitori din estul separatist al Ucrainei, în ultimele șapte luni

Rusia a acordat cetățenie în ultimele șapte luni unui număr de 125.000 de locuitori din regiunile controlate de rebeli în estul Ucrainei, a comunicat luni ministrul de interne rus Vladimir Kolokolțev, transmite dpa, potrivit Agerpres.

'Mai mult de 160.000 de cereri au fost primite în centre din regiunea Rostov', a declarat Kolokolțev, potrivit unui comunicat difuzat de ministerul său.

'Cetățenia le-a fost deja acordată unui număr de 125.000 de solicitanți', a precizat ministrul rus.

Anunțul survine în contextul în care președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au programată luni, la Paris, prima lor întrevedere, sub o mediere franco-germană, pentru a relansa negocierile de pace în privința estului Ucrainei, unde războiul dintre Kiev și separatiștii pro-ruși, început în urmă cu peste cinci ani, a făcut peste 13.000 de morți.

Putin a semnat în aprilie un decret ce instituie o procedură simplificată ce le permite locuitorilor din regiunile ucrainene Donețk și Lugansk să primească pașaport rusesc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău