Rudele victimelor zborului MH17 acuză Rusia că minte în legătură cu rolul ei în doborârea avionului deasupra Ucrainei: "Știm că mint"
-
06 Septembrie 2021 14:42
Rudele celor 298 de victime ale zborului MH17 (Malaysian Airlines) acuză Rusia că minte în legătură cu rolul pe care l-a jucat în doborârea avionului. Luni au început depozițiile lor în procesul împotriva celor patru suspecți pentru incidentul din 2014, care are loc la un tribunal din Olanda, scrie Reuters, potrivit DIGI24.ro.
O echipă internațională de investigatori a ajuns la concluzia că avionul de pasageri a fost doborât cu o rachetă lansată de rebeli pro-ruși, în estul Ucrainei. Moscova a negat însă orice responsabilitate, notează sursa citată.
"Mint, știm că mint și ei știu că noi știm că ei mint", a declarat în fața instanței Ria van der Steen, care și-a pierdut tatăl și mama vitregă în incident the court, spunând că îl citează pe scriitorul-dizident Alexandr Soljenițîn.
Ria Van der Steen este prima din zecile de rude ale victimelor care a primit oportunitatea de a da declarații scrise sau vorbite în următoarele trei săptămâni.
În 2014, avionul MH17 zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur, când a fost lovit de o rachetă sol-aer rusească, după cum a stabilit comisia de anchetatori.
Ria Van der Steen a rostit acuzațiile de minciună în limba rusă, explicând că o face "pentru cei care ascultă azi din partea regimului rus".
"Vreau să se afle că eu știu cine poartă responsabilitatea", a spus ea, adăugând că "minciuna și falsul sunt o tactică obișnuită în acest joc de-a șoarecele și pisica, în care noi încercăm să dezvăluim adevărul".
Rusia, care susține în continuare că nu i-a finanțat sau sprijinit pe rebelii care luptă cu trupele guvernamentale din Ucraina, a refuzat să-i extrădeze pe cei patru suspecți pentru doborârea avionului.
Trei ruși și un ucrainean, suspecți că au avut roluri-cheie în cadrul forțelor separatiste, sunt judecați pentru crimă.
După mai mulți ani de investigații, o comisie internațională a ajuns în 2018 la concluzia că lansatorul din care a fost trasă racheta aparținea Brigăzii 53 Antiaeriene a Rusiei.
Procesul împotriva celor patru suspecți a început în martie 2020.Doar unul din ei a trimis avocați care să-l reprezinte, deci cazul nu este considerat ca fiind în întregime in absentia, potrivit legilor olandeze.