Roxana Mînzatu, la Chișinău: „Deși negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la UE sunt deja în derulare, dialogul la nivel înalt rămâne extrem de important”
-
09 Iunie 14:19
Republica Moldova își întărește colaborarea cu Uniunea Europeană printr-un dialog la nivel înalt ce vizează investiții majore în educație, piața muncii și protecția socială, dar și introducerea unor standarde de calitate europene care să asigure că reformele aduc beneficii reale cetățenilor, nu doar suport financiar. Este mesajul transmis astăzi la Chișinău de către Vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, într-o conferință comună cu miniștrii Educației și Protecției Sociale din Republica Moldova, Alexei Buzu și Dan Perciun, transmite Radio Chișinău.
Vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene pentru Drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat că, deși negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sunt deja în derulare, dialogul la nivel înalt rămâne extrem de important. Ea a subliniat că, prin colaborarea atât la nivel ministerial, cât și între echipele tehnice, este posibil să se economisească timp prețios în abordarea anumitor aspecte ale procesului.
„De la candidați precum Republica Moldova, noi vedem multă agilitate și e important să continuăm să vedem această agilitate în procesul de aderare, și pe zona socială, și pe zona educațională; cred că este posibil să ne mișcăm foarte bine”, a spus Roxana Mînzatu.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat că Republica Moldova este prima țară care, în 2025, a încheiat un acord de colaborare cu Autoritatea Europeană pentru Muncă. Potrivit lui, lansarea dialogului înalt între Republica Moldova și Uniunea Europeană în domeniul muncii, educației, protecției sociale și a copilului reprezintă un pas important spre integrarea europeană.
„Ne dorim o integrare cât mai accelerată și o participare cât mai largă la toate programele și inițiativele din acest domeniu al Uniunii Europene. Cu siguranța, aceasta ne va ajuta sa creștem reformele si investițiile necesare, pentru ca sa ajutam cat mai multe persoane de la noi sa-si găsească un loc de munca si sa beneficieze de o protecție sociala adecvata pentru ca doar asa putem sa aducem Europa la noi acasă”.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că aproximativ 200 de milioane de euro din Planul de Creștere Economică vor fi investite în modernizarea educației. Din acești bani, 90 de școli vor fi transformate în instituții-model, universitățile vor primi 30 de milioane de euro, iar școlile profesionale și colegiile – circa 56 de milioane, cu sprijinul Uniunii Europene.
„Am discutat trei inițiative de viitor în jurul cărora vom construi acest dialog. Pentru noi, ar fi o ocazie extraordinară să putem oferi un program de masterat în afaceri europene la Chișinău, în parteneriat cu o universitate de prestigiu. Mizăm inclusiv pe faptul că, prin intermediul acestui dialog la nivel înalt, vom reuși să accelerăm această inițiativă și, în viitorul apropiat, să putem oferi celor mai buni absolvenți de licență un program de master european, cu diplomă dublă, aici, la Chișinău. De asemenea, am discutat despre posibilitatea ca Republica Moldova să devină parte a programului Uniunii Europene pentru garantarea drepturilor copilului, prin care se finanțează măsuri de reducere a excluziunii sociale. Nu în ultimul rând, o inițiativă importantă este extinderea programului Erasmus pentru școli. Ne dorim cu adevărat să oferim oportunitatea mobilității pentru cadrele didactice, dar și pentru elevi”, a spus Dan Perciun.
Trei autovehicule, în valoare de peste un milion 395 de mii de lei, au fost donate structurilor de ocupare a forței de muncă din Glodeni, Drochia și Fălești. Echipamente IT și mobilier vor ajunge în 10 alte raioane, inclusiv Cahul, Edineț și Ungheni. Donațiile sunt oferite prin proiectul finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Organizația Internațională a Muncii.

