Roverul Perseverance al NASA va fi lansat spre Marte la 20 iulie

  • 13 Iunie 2020 16:30
Roverul Perseverance al NASA va fi lansat spre Marte la 20 iulie

Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA) din Statele Unite intenționează să lanseze roverul Perseverance spre planeta Marte la data de 20 iulie, a anunțat Laboratorul de Propulsie Jet (JPL), citat sâmbătă de agenția Xinhua, preluat de Agerpres.

Roverul va fi lansat cu racheta Atlas V aparținând United Launch Alliance de la Complexul de Lansări Spațiale 41 din cadrul bazei Cape Canaveral din Florida.

Echipat cu șapte instrumente științifice diferite, roverul Perseverance este programat să coboare pe ''planeta roșie'' la data de 18 februarie 2021.

Conform NASA, roverul Perseverance a fost construit pentru a căuta dovezi ale vieții microbiene din trecutul Marte și pentru a studia clima și geologia "Planetei Roșii", colectând și depozitând mostre de roci și de sol marțian, dar și pentru a deschide calea către explorarea de către om a ''planetei roșii''.

Roverul face parte din programul de explorare al NASA care include misiuni pe Lună ca modalitate de pregătire pentru zboruri cu echipaj uman pe Marte.

Elicopterul autonom cu două rotoare Ingenuity, alimentat cu energie solară și atașat roverului Perseverance, va deveni primul aparat care va zbura pe o altă planetă, potrivit NASA.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:35 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău