Roskosmos, suspectat de scurgere de informații către Occident. FSB face percheziții

  • 20 Iulie 2018 14:49
Roskosmos, suspectat de scurgere de informații către Occident. FSB face percheziții

Serviciul de Securitate Federal din Rusia a făcut vineri mai multe percheziții la un centru de cercetare al agenției spațiale de stat Roskosmos, în urma suspiciunii privind scurgerea de informații despre noile arme hipersonice către statele occidentale, relatează Reuters, citată de Mediafax.

Serviciul de Securitate Federal din Rusia a făcut vineri mai multe percheziții la un centru de cercetare al agenției spațiale de stat Roskosmos, în urma suspiciunii privind scurgerea de informații despre noile arme hipersonice către statele occidentale, relatează Reuters.

Reprezentanții Agenției au declarat că vor coopera cu agenții FSB, care investighează un caz de posibilă trădare.

„Directorul general al Roskosmos, Dimitri Rogozin, a fost informat despre acest caz și instruit să acorde asistență echipei de investigare”, au anunțat aceștia.

Aproximativ zece angajați ai subsidiarei TsNIIMash sunt suspectați de cooperare cu serviciile speciale occidentale.

„Am ajuns la concluzia că scurgerea de informații provine de la un angajat al TsNIIMash”, a declarat o sursă apropiată investigației.

TsNIIMash este o subsidiară științifică a Roskosmos, care se ocupă de programele spațiale rusești.

De asemenea, și biroul unuia dintre directori a fost percheziționat.

Agenții FSB au ajuns la concluzia că agențiile de informații occidentale au aflat rezultatele dezvoltării armelor hipersonice din Rusia, deși acestea erau clasificate ca top-secret.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a făcut publice joi mai multe videoclipuri cu sistemele de rachete hipersonice.

Sursa: Mediafax

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:35 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău