Roșii, usturoi, struguri, cireșe - Marea Britanie a eliminat taxele de import și contingentele tarifare pentru șapte produse agricole originare din R. Moldova

  • 01 August 2023 09:28
Roșii, usturoi, struguri, cireșe - Marea Britanie a eliminat taxele de import și contingentele tarifare pentru șapte produse agricole originare din R. Moldova

Regatul Unit a eliminat, începând cu 31 iulie 2023, toate taxele de import și contingentele tarifare pentru 7 produse agricole din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut luni de reprezentanții Ambasadei Marii Britanii la Chișinău.

Reprezentanții Ambasadei britanice au notat că măsura face parte din acordul semnat în mai 2023 și care va fi în vigoare, începând cu 31 iulie, timp de 12 luni. 

„Regatul Unit continuă să sprijine ferm Moldova și să facă tot posibilul pentru a susține populația, Moldova fiind a doua cea mai afectată țară de invazia ilegală a Rusiei în Ucraina. Acordul semnat în mai de către Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Steven Fisher, și Secretarul de Stat al Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Vadim Gumene, intră în vigoare astăzi pentru o perioadă inițială de 12 luni.

Acest lucru va oferi întreprinderilor moldovenești mai multe oportunități pentru a-și spori exporturile de produse precum roșii, usturoi, struguri de masă, mere, prune, suc de struguri și cireșe.”, se spune în comunicat. 

La fel, Ambasada a menționat că Regatul Unit va continua să sprijine Republica Moldova și securitatea economică în regiune.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
7,74
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:3,6 m/s
Mon
7
Tue
4
Wed
6
Thu
9
Fri
9
Arhivă Radio Chișinău