Doi diplomați ruși, declarați persona non grata și expulzați de pe teritoriul României

  • 05 Martie 18:20
Doi diplomați ruși, declarați persona non grata și expulzați de pe teritoriul României

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat miercuri declararea persona non grata pe teritoriul României a atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, precum și a adjunctului acestuia, potrivit unui comunicat de presă.

La scurt timp după anunțul autorităților Române, Ministerul de Externe de la Moscova, citat de agenția de presă de stat RIA Novosti, a transmis că va riposta față de cele două expulzări, fără a oferi detalii suplimentare, transmite HotNews.

Diplomația română precizează că această decizie a fost luată pentru desfășurarea de activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.

Ministrul Emil Hurezeanu l-a convocat miercuri la sediul ministerului pe însărcinatului cu afaceri al Ambasadei Federației Ruse la București și l-a informat despre decizia luată de statul român.

Cine sunt diplomații expulzați

Cei doi diplomați ruși expulzați sunt atașatului militar, aero și naval, Victor Makovski și de adjunctul acestuia, Evgheni Ignatiev. Cel din urmă apare în stenogramele procurorilor în dosarul în care Călin Georgescu a fost pus sub urmărire penală.

Potrivit stenogramelor prezentate de G4Media, Marian Motocu, un bărbat trimis în judecată pentru pentru propagandă legionară și mesaje antisemite și xenofobe, a sunat la Ambasada Rusiei și cerut legătura cu colonelul Evgheni Ignatiev. Acest apel a venit după ce Motocu a vorbit cu Georgescu, iar candidatul i-a spus „Dacă lucrurile merg bine o să încep în ianuarie. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”.

Acuzațiile Moscovei

Serviciul rus de Informații Externe, citat de agenția de stat Tass, a transmis într-un comunicat de presă că liderii UE „se află în mod evident” în spatele deciziei de a aduce acuzații penale împotriva candidatului la președinția României Călin Georgescu, cu referire la dosarul în care este anchetat pentru șase infracțiuni, printre care acțiuni împotriva ordinii constituționale.

„Conform datelor disponibile, birocrația europeană a declarat război „liderilor nesistemici” care îl susțin deschis pe președintele american Donald Trump și refuză să urmeze instrucțiunile elitelor liberale conducătoare ale UE”, acuză biroul de presă al SVR.

Potrivit SVR, „Bruxelles-ul este extrem de îngrijorat că noul lider american ar putea slăbi suprastructura globalistă europeană și se bazează în această activitate pe lideri conservatori cu orientare națională, precum premierul ungar Viktor Orban, premierul slovac Robert Fico și candidatul la președinția României Călin Georgescu”.

Reacții de la București

În replică la comunicatul Serviciului rus de Informații Externe, MAE a transmis marți că „afirmațiile recente ale serviciilor rusești sunt ridicole și complet neavenite” și fac parte din „seria de acțiuni hibride desfășurate pentru a submina democrația în România”.

De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a ieșit public cu o reacție în care transmite că „Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu” și nici „nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu”.

Când a mai expulzat România diplomați ruși

În mai 2024, autoritățile au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București. Decizia a venit atunci după ce un cetățean român a fost arestat preventiv, fiind acuzat de trădare în favoarea Rusiei după ce, în 2022, a supravegheat obiective militare românești sau NATO din Tulcea și a oferit Ambasadei Rusiei la București informații cu caracter militar și fotografii cu tehnică de luptă, potrivit DIICOT. În replică, Moscova a decis expulzarea unui diplomat român de la Ambasada României la Moscova.

 

În aprilie 2022, la scurt timp după izbucnirea războiului din Ucraina, România expulza 10 diplomați ruși pentru că „activitățile și acțiunile acestora contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
12,18
Cer senin
Umiditate:32 %
Vint:5,14 m/s
Thu
12
Fri
12
Sat
12
Sun
9
Mon
9
Arhivă Radio Chișinău