Romii, în ședință cu reprezentanții primăriei Chișinău

  • 19 Iunie 2014 09:04
Romii, în ședință cu reprezentanții primăriei Chișinău

Comunitatea romă din municipiul Chișinău se confruntă cu numeroase probleme, precum discriminarea, lipsa locuințelor și șomajul.

În plus, dacă în localitățile populate de romi au fost instituiți până acum mediatori comunitari, care să îi ajute să se integreze mai ușor, în Chișinău aceștia lipsesc. Aceste probleme au fost discutate astăzi într-o ședință cu reprezentanții primăriei. 

Etnicii romi din capitală se confruntă, ca și semenii lor din alte localități, cu discriminarea și accesul limitat la studii. Ei spun că așteaptă ajutor din partea autorităților, dar recunosc că și ei trebuie să fie mai activi și mai responsabili.

În multe localități populate preponderent de romi, au fost angajați mediatori comunitari, din rândul persoanelor de etnie romă, care au sarcina de a oferi ajutor în relațiile cu autoritățile. În Chișinău aceste funcții nu au fost instituite, a subliniat Ion Duminică, șeful secției minorități etnice din cadrul Academiei de Științe.

Fiecare mediator comunitar este institut pentru un număr de cel puțin 150 de persoane de etnie romă, însă, în Chișinău, oficial sunt înregistrați cu mult mai puțini romi, a declarat șefa direcției social-umanitare și relații interetnice a primăriei capitalei, Violeta Crudu.

Numărul romilor în Republica Moldova ar varia între 15 și 20 de mii de persoane, potrivit celor mai recente studii. La recensământul din 2004 ceva mai mult de 12 mii de persoane s-au declarat romi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău